Arhivele Militare Naționale Române

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Festivitatea de decernare a premiilor pentru cercetare științifică de către Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean Argeş
20.12.2023


În data de 20.12.2023, ora 10.00, a avut loc, la sediul Muzeului Judeţean Argeş, festivitatea de decernare a premiilor pentru cercetare ştiinţifică în domeniile istorie şi biologie. Instituite în anul 2011, de către Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean Argeş, premiile menţionate se acordă în semn de preţuire a celor care s-au remarcat în cursul anului prin activitatea de cercetare ştiinţifică.

Premiul „Ioan Răuţescu” în domeniul „Monografie” a fost acordat, prin intermediul managerului Muzeului Judeţean Argeş, domnul lector univ. dr. Cornel POPESCU, lucrării „Monografia Depozitului central de arhivă, 1920-1947”, apărută, în vară, la Editura Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, şi constituie o recunoaştere a înaltelor calităţi ştiinţifice ale acestui volum, creaţie a unui colectiv de autori din cadrul arhivelor militare piteştene, sub coordonarea domnilor: general-locotenent Corneliu POSTU, directorul Statului Major al Apărării şi colonel inginer Marius-Marian OLTEANU, comandantul Depozitului central de arhivă.

Începe să se contureze deja o tradiţie pe linia recunoaşterii profesionalismului personalului Depozitului central de arhivă şi înaltului nivel ştiinţific al volumelor elaborate în cadrul acestei instituţii, fiind al doilea an consecutiv în care o lucrare a arhiviştilor piteşteni primeşte această distincţie.

Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK