Arhivele Militare Naționale Române

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Vernisajul expoziției foto: Casa regală și Armata română – imagini de epocă
19.02.2026


         În data de 19.02.2026, la Muzeul Județean Argeș a avut loc vernisajul expoziției foto Casa regală și Armata română – imagini de epocă, eveniment organizat în colaborare cu Depozitul Central de Arhivă ˮGeneral Grigore  Constandacheˮ.
         Manifestarea a debutat cu alocuțiunile susținute de: dl. Cornel Popescu – managerul Muzeului Județean Argeș, dl. Florin – Gerard Călin – managerul interimar al Bibliotecii județene ˮDinicu Golescuˮ Pitești și dl. Victor – Răzvan Martin – reprezentantul  Depozitul Central de Arhivă ˮGeneral Grigore  Constandacheˮ.
        Vorbitorii au subliniat importanța temei expoziției și rolul acesteia în valorificarea memoriei istorice. Totodată, a fost evidențiat faptul că proiectul este un rezultat al protocolului de colaborare dintre Muzeul Județean Argeș și Depozitul Central de Arhivă ˮGeneral Grigore  Costandacheˮ.
        Fotografiile provin din fototeca Arhivelor militare naționale române, oferind publicului repere vizuale autentice despre  prezența suveranilor României în rândurile armatei, în calitate de ˮCap al oștiriiˮ.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK