26 iulie 2020 – Centenarul Arhivelor Militare Române

În urmă cu 100 de ani, prin înființarea, în cadrul Marelui Stat Major, a Secției a VI-a Istoric, la 1 aprilie 1920, și a Depozitului de Arhivă Istorică al acestei secții, la 26 iulie 1920, s-au pus bazele arhivisticii militare românești. De-a lungul timpului, constituirea, conservarea și valorificarea patrimoniului arhivistic al Armatei României au presupus eforturi considerabile și de lungă durată, cel mai adesea în împrejurări neprielnice sau chiar ostile, generate de istoria zbuciumată a României din ultima sută de ani.

*
*     *

La 1 aprilie 1920, în urma aprobării șefului Marelui Stat Major pe Referatul nr. 224 din 28 martie 1920, a fost înființată Secția a VI-a Istoric a Marelui Stat Major (precursoarea Arhivelor Militare Naționale Române din prezent), care avea ca principală misiune elaborarea unei ample lucrări dedicate acțiunilor de luptă ale armatei române în Războiul de Întregire a Neamului din 1916-1919. Prima etapă a acestui ambițios proiect consta în adunarea arhivelor operative ale comandamentelor, unităților și formațiunilor combatante, activitate care revenea tot Secției a VI-a Istoric. În acest scop, la 26 iulie 1920, pe lângă Secţia a VI-a Istoric din Marele Stat Major a fost constituit un Depozitul de Arhivă Istorică (premergătorul actualului Depozit Central de Arhivă de la Pitești), unde, inițial, au fost adunate și conservate documentele create de structurile Armatei României în timpul războiului din 1916-1919. În amintirea acestui eveniment, la data de 26 iulie este aniversată Ziua Arhivelor Militare.

Primele inițiative privind crearea unei structuri dedicate constituirii unei arhive istorice a armatei române, precum și consemnării faptelor de arme ale militarilor români, apar în anul 1867 când, în ziua de 17 martie, este înființat Depozitul General al Războiului, structură din cadrul administrație centrale a Ministerului de Război. Depozitul General al Războiului era format din Secţia Harta României. Lucrări topografice interioare şi Secţia Lucrări istorice, statistica militară şi lucrări regimentare. Data de 17 martie a fost aleasă ca zi de aniversare Arhivelor Militare Naționale Române, structura din compunerea Statului Major al Apărării desemnată să conducă și să controleze activitatea arhivistică din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Depozitul General al Războiului a avut o existenţă efemeră, fiind desfiinţat prin Înaltul Decret nr. 1163 din 11 august 1867. După câțiva ani, în februarie 1870, a fost reînființat, sub denumirea de Depozitul de Război, ca direcţie independentă în cadrul Ministerului de Război. Secţia a II-a Lucrări istorice. Statistica militară şi lucrări regimentare, din componența Depozitului de Război, avea ca atribuții: ,,Clasarea şi conservarea arhivelor privitoare la operaţii de război. Redactarea oricărei operaţii militare. Istoricul regimentelor de la crearea lor şi, în general, toate lucrările istorice. Adunarea tuturor documentelor necesare pentru istoria militară a României şi a puterilor străine. Lucrări şi opere publicate în străinătate. Conservarea bibliotecii şi arhivei Depozitului. Examinarea lucrărilor şi operelor militare publicate în România şi în străinătate”.

În anii care au urmat, atribuțiile în domeniul istoriei și arhivisticii militare au fost îndeplinite, în mod intermitent, de diverse structuri din Marele Stat Major, care aveau și alte îndatoriri.

La 1 mai 1918, în cadrul procesului de reorganizare a Marelui Stat Major, prin Ordinul de Zi nr. 36, în cadrul Secției a II-a este înființat Biroul 3 Istoric. Misiunea principală a Biroului era elaborarea „istoricului campaniei din 1916-1918”. În noile circumstanțe generate de reintrarea României în război, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, Biroul 3 Istoric a reușit doar în parte să întreprindă măsurile necesare scopului propus, acestea fiind materializate abia după înființarea Secției a VI-a Istoric, la 1 aprilie 1920. Organizarea secției s-a bazat pe modelul oferit de armata franceză, șeful secției efectuând, în acest scop, un stagiu de documentare în Franța timp de patru luni. În principiu, misiunea principală a Secției a VI-a Istoric (din 1922 – Secția a VIII-a Istoric, din 1927 – Secția a VII-a istoric, iar între anii 1928 și 1949 – Serviciul Istoric) consta în redactarea istoricului campaniilor armatei române din anii 1877-1878, 1913 şi 1916-1919, precum şi a istoricului Marelui Stat Major. O altă atribuţie importantă era conducerea activității arhivistice din armata română, secția fiind autorizată să emită ordine, dispoziţii, recomandări şi să avizeze proiectele de lege în domeniu.

Activitatea arhivistică în armata română a intra într-o nouă etapă prin înființarea, la 1 aprilie 1923, la Fortul Mogoșoaia, a unui depozit de arhivă sub denumirea de „Arhiva Generală a Ministerului de Război” (ulterior denumit Depozitul de Arhivă al Ministerului de Război). Direcțiile și serviciile din minister aveau obligația să predea depozitului, în perioada 1-15 mai a anului în curs, pe bază de inventar „dosarele mai vechi de trei ani, care cuprind chestiunile terminate”. În anul 1931, depozitul a fost mutat de la fortul Mogoşoaia la Obor, pe lângă Depozitul General de Imprimate al armatei, iar în anul 1939 a fost transferat la fortul Otopeni.

În anul 1933, Serviciul Istoric al Marelui Stat Major a elaborat „Regulamentul Arhivelor Armatei”. Acesta a fost promulgat prin Decretul Regal nr. 1830 din 20 iunie 1933 şi publicat la 10 iulie 1933. „Regulamentul Arhivelor Armatei” a fost primul act normativ de reglementare a activităţii arhivistice în Armata României. În regulament erau prevăzute procedurile pentru depozitarea și conservarea arhivelor armatei, precum și normele pentru organizarea şi funcţionarea Depozitului de Arhivă al Ministerului Apărării Naţionale și al Depozitului de Arhivă al Marelui Stat Major – Serviciul Istoric. Totodată, prin acest regulament se prevedea înființarea a şapte depozite regionale de arhivă pe lângă cele șapte comandamente teritoriale.

În anul următor, Serviciul Istoric a emis „Regulamentul provizoriu referitor la arhivele de război şi registrul istoric”, promulgat prin Decretul Regal nr. 944 din 2 aprilie 1934. Regulamentul preciza că „documentele necesare pentru redactarea istoricului războiului” sunt nu numai cele referitoare la desfășurarea operațiilor militare, ci și cele privind pregătirea politică și cea militară a războiului, precum și documentele referitoare la pregătire și încheierea păcii, fiind nominalizate categoriile de documente necesare. Totodată, prin acest regulament se stabileau procedurile privind constituirea, inventarierea, centralizarea și controlul arhivelor create de structurile militare pe timp de război. Se mai prevedea ca la mobilizarea armatei să fie înființat în cadrul Secției Operații din Marele Cartier General un Birou Istoric care avea ca atribuții principale redactarea jurnalului de operații al Marelui Cartier General și a comunicatelor oficiale, precum și controlul și centralizarea „arhivei de război”.

În perioada interbelică, specialiştii Serviciului Istoric au elaborat numeroase studii şi documentare solicitate de structuri din cadrul armatei române, dar și din administrația centrală sau locală. Principale realizare a Serviciului Istoric rămâne monografia România în războiul mondial 1916-1919, care a presupus o activitate laborioasă de documentare. Lucrarea, pe care Nicolae Iorga o aprecia ca fiind „bine făcută din punct de vedere militar” şi prin intermediul căreia se puteau cunoaşte „toate mişcările de trupe, toate succesele şi toate neizbânzile”, a fost structurată iniţial în şase volume. Dintre acestea, în perioada 1934-1946, au văzut lumina tiparului primele patru, însoțite, fiecare, de câte un volum de documente. Acestea tratau perioada august – noiembrie 1916, de la intrarea României în război până la Bătălia de pe Neajlov-Argeş. Volumul al V-lea trebuia să cuprindă operaţiilor militare de la 1 ianuarie 1917 pe frontul din Moldova până la pacea de la Bucureşti din 7 mai 1918, iar volumul al VI-lea era proiectat să descrie operaţiile armatei române în Transilvania şi Ungaria din 1918-1919.

Începând cu anul 1936 au fost întreprinse demersuri pentru realizarea unei lucrări asemănătoare, în mai multe volume, dedicate Războiului de Independenţă, dar declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial a împiedicat materializarea acestui proiect.

În perioada participării României la Al Doilea Război Mondial, preocupările arhiviștilor militari au fost îndreptate cu precădere spre adunarea şi conservarea arhivelor unităţilor combatante, precum și pentru actualizarea normelor pentru redactarea jurnalelor de operaţii. În prima jumătate a anului 1944, în condiţiile bombardamentelor aviaţiei anglo-americane, Serviciul Istoric a luat măsuri pentru dispersarea arhivelor militare localităţi care nu constituiau ţinte ale bombardamentelor. Cu toate acestea, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1944, în urma atacului aviaţiei britanice asupra oraşului Turnu Severin, au fost distruse 18.405 dosare din perioada 1921-1944, depozitate în vagoane staţionate temporar în gara oraşului. Ulterior, o mare parte din această arhivă fost reconstituită pe baza copiilor existente ale documentelor distruse în urma bombardamentului.

După 23 august 1944, în condiţiile ocupaţiei sovietice, Serviciul Istoric a fost obligat să predea Comisiei Aliate de Control numeroase documente istorice valoroase, precum arhiva armatei Republicii Democrate Moldoveneşti, arhiva Cabinetului Conducătorului Statului ș.a. Ocupantul sovietic a mai cerut şi toate jurnalele de operaţii ale armatei române în perioada 22 iunie 1941-23 august 1944. În secret, arhiviștii militari au procedat la copierea acestor jurnale de operaţii înainte de a fi predate sovieticilor.

În vara anului 1947 au fost înfiinţate depozite regionale de arhivă, potrivit noii organizări a armatei pe regiuni militare, după modelul sovietic: Regiunea I – Timişoara, Regiunea a II-a – Bucureşti, Regiunea a III-a – Floreşti – Cluj, Regiunea a IV-a – Bârlad. În aceste depozite se centralizau arhivele de la comandamentele, unităţile şi formaţiunile de pe teritoriul regiunii militare respective. Structurile direct subordonate Ministerului Apărării Naţionale (din 1950 Ministerul Forţelor Armate), precum şi unităţile de aeronautică şi marină predau arhiva la depozitul de arhivă al ministerului de la Otopeni.

La 18 martie 1949, Serviciul Istoric şi-a schimbat denumirea în Secţia 11 Istoric. În perioada 1950-1954, în cadrul Marelui Stat Major, în paralel cu Secţia 11 Istoric, a funcţionat şi Secţia Arhive. Ulterior, misiunea acestei secţii a fost preluată de Biroul Arhive din cadrul Secţiei Istoric. În anul 1959 Secţia Istoric s-a transformat în Secţia Istorie şi Geografie Militară, fiind subordonată Direcţiei de Studii şi Cercetări Ştiinţifice din compunerea Marelui Stat Major. Totodată, în anul 1958, Depozitul Central de Arhivă al Ministerului Forțelor Armate a fost mutat de la Otopeni la Pantelimon, iar depozitul regional de arhivă de la Florești-Cluj a fost dislocat la Bistrița.

Un moment important în istoria sistemului arhivistic militar românesc l-a constituit, la 15 iunie 1960, contopirea depozitelor regionale de arhivă cu Depozitul de Arhivă al Ministerului Forţelor Armate, acesta din urmă fiind transferat din comuna Pantelimon în garnizoana Râmnicu Sărat. Unitatea nou înfiinţată primea, pentru păstrare permanentă, arhiva tuturor compartimentelor din organica Ministerului Forţelor Armate, comandamentelor, marilor unităţi şi unităţilor armate, aflate în evidenţa depozitelor regionale de arhivă, precum şi documentele mai vechi de trei ani create de toate structurile armatei.

La 16 mai 1962, Secţia Istorie şi Geografie Militară şi-a schimbat denumirea în Secţia Studii Istorice a Marelui Stat Major. La 1 septembrie 1969, Secţia Studii Istorice s-a fost transformat în Secţia Arhive Militare, atribuţiile privind cercetarea istorică fiind preluate de nou-înființatul Centru de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară (în prezent Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară).

În anul 1970, Secţia Arhive Militare a demarat operaţiunea de microfilmare a arhivei istorice în vederea conservării şi securizării patrimoniului arhivistic militar naţional. În perioada aprilie 1973 – ianuarie 1974, Depozitul de Arhivă al Armatei a fost mutat de la Râmnicu Sărat la Piteşti, acolo unde se află și în prezent. La 8 februarie 1984, Depozitul de arhivă al Armatei şi-a schimbat denumirea în Centrul de Valorificare şi Păstrare a Arhivelor Militare.

Începând cu anul 1990, timp de aproape două decenii, ca urmare a adoptării legislației destinate a repara nedreptățile și abuzurile din trecut, o problemă majoră cu care s-a confruntat sistemul arhivistic militar a fost rezolvarea cererilor adresate, într-un ritm copleșitor, de veteranii de război de pe Frontul de Est sau urmaşii acestora, de persoanele care au executat stagiul militar în unităţi aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii ș.a. În perioada 1991-2009 au fost examinate și soluționate peste 1.800.000 de cereri și s-au emis peste 1.250.000 de certificate și adeverințe.

Începând cu a doua jumătatea anilor 1990, a fost preluat şi conservat un volum impresionant de material arhivistic de la diverse unităţi militare şi instituţii desfiinţate în procesul de restructurare şi modernizare a organismului militar românesc.

În acest context, în anul 1998, în urma studierii sistemului arhivistic militar din mai multe țări europene, au fost create trei depozite intermediare la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre, Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene şi un depozit de arhivă tehnică, aceste depozite aflându-se în coordonarea de specialitate a Arhivelor Militare Române (în prezent Arhivelor Militare Naționale Române), structură din compunerea Statului Major General, care avea în subordine directă, ca și până atunci, unitatea de la Pitești redenumită Centru de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice (în prezent Depozitul Central de Arhivă).

Tot în anul 1998 a fost văzut lumina tiparului primul număr al revistei trimestriale „Document. Buletinul Arhivelor Militare”. De-a lungul anilor, în paginile revistei, ajunsă azi la numărul 87, au fost publicate studii şi articole de istorie militară sau de arhivistică semnate de personalități prestigioase din domeniu.

Începând cu anul 2008, alături de celelalte activităţi specifice sistemului arhivistic militar, a debutat procesul de implementare a sistemului informatic de asigurare a managementului integrat al arhivelor militare, menit să realizeze arhivarea în format digital a fondurilor de arhivă şi facilitarea cercetării ştiinţifice în arhivele Armatei României.

Eforturile depuse de specialiștii din sistemul arhivistic militar de valorificare pe plan ştiinţific al patrimoniul arhivistic al Armatei României s-au materializat în publicarea a numeroase culegeri de documente, precum Istoria Statului Major General Român. Documente. 1859 – 1947, Armata română de la Ultimatum la Dictat. Anul 1940 (în trei volume), Înzestrarea Armatei Române 1919-1940 (în două volume), Relaţiile militare româno-germane 1939-1944, Armata Română şi Răscoala din 1907 ș.a., precum și a lucrărilor Albumul Armatei României, Miniştrii Apărării Naţionale. Enciclopedie, Şefii Statului Major General. Enciclopedie, Războiul de Întregire 1916-1919. Comandanţi militari români ș.a. Multe dintre aceste lucrări pot fi citite (și descărcate) prin accesarea paginii de internet a Arhivelor Militare Naționale Române (amnr.defense.ro), secțiunea „Activitate științifică”, la aceeași adresă web găsindu-se, în format PDF, și colecția integrală a revistei „Document-Buletinul Arhivelor Militare Naționale Române”. Totodată, valorificarea documentelor de arhivă s-a efectuat și prin participarea la expoziții organizate de Arhivele Naționale, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Cotroceni ș.a. sau la numeroase alte proiecte sau manifestări cultural-științifice.

În ultimii ani, eforturile depuse de personalul din cadrul sistemului arhivistic militar pentru conservarea și valorificarea patrimoniului arhivistic al Armatei României au fost recunoscute la cel mai înalt nivel. Prin Decretul Prezidențial nr. 302 din 17 martie 2017, președintele României a conferit Serviciului Istoric al Armatei (din 1 august 2017 – Arhivele Militare Naţionale Române) Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria „F – promovarea culturii române”, pentru „rezultatele remarcabile obținute de-a lungul timpului în conservarea, cercetarea și valorificarea tezaurului istoric și tradițiilor militare ale Armatei României”.

La 20 noiembrie 2019, la palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de conferire a Medaliei Comemorative „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” mai multor instituții de cultură din România, printre care s-a numărat și Arhivele Militare Naționale Române, pentru „realizarea de acțiuni concrete și constante de promovare a semnificației Războiului pentru Întregirea Neamului, realizarea și/sau promovarea creațiilor științifice, artistice, educative cu privire la Războiul pentru Întregirea Neamului, colecționarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a materialelor documentare legate de Războiul pentru Întregirea Neamului”.

La împlinirea a 100 de ani de la constituire, sistemul arhivistic militar românesc se prezintă ca principal păstrător al tezaurului de inestimabilă valoare reprezentat de arhiva istorică a Armatei României, locul unde sunt păstrate mărturiile documentare destinate generaţiilor viitoare pentru a cunoaşte luptele şi sacrificiile ostaşilor români pentru apărarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei României.
 

 

Top