Epidemiile cu care s-a confruntat Armata României la început de secol XX

I. Epidemia de holeră din anul 1913
În dicţionarele de medicină holera este prezentată ca o boală infecţioasă acută produsă de vibrionul holeric (Vibrio Cholerae), caracterizată prin diaree apoasă, vărsături şi deshidratare masivă care determină profunda alterare a stării generale şi evoluţia severă spre mortalitate în 50-80% din cazurile netratate. Această veche şi temută boală provine din India şi ţările sale învecinate din Asia de Sud, motiv pentru care ea era denumită drept „holera asiatică” pentru a se deosebi de episoadele de severă diaree asociate frecventelor toxiinfecţii alimentare din Europa şi cunoscute sub numele de „cholera nostras”. La începutul secolului al XIX-lea, holera depăşeşte limitele regiunii sale de maximă endemicitate din Asia de SE (delta Gangelui şi Brahmaputrei), propagându-se, între anii 1817 şi 1913, în tot restul lumii în şase valuri succesive (pandemii de holeră). Cea de-a şasea pandemie de holeră a debutat în 1899 tot în India şi s-a extins până în ţările balcanice care, în 1913, traversau delicata perioadă a războiului balcanic.
Avem rugămintea să citiți documentarul integral aici (format PDF): vizualizează/descarcă
 
Top