​20 iulie – Ziua Forţelor Aeriene Române

La 17 iunie 1910 a fost efectuat primul zbor al primului avion militar de concepţie şi construcţie românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armate. Aurel Vlaicu, care studiase la Şcoala Superioară Politehnică Regală din Munchen, a devenit astfel primul pilot al armatei române. În același an, în ziua de 27 septembrie, Aurel Vlaicu a executat, în cadrul manevrelor desfăşurate în sudul României, prima misiune militară aeriană. El a efectuat un zbor între localităţile Slatina şi Piatra Olt, predând prinţului-moștenitor Ferdinand, inspectorul general al armatei române (de la 1 aprilie 1910), un document operativ al Marelui Stat Major. În acest fel, România devenea a doua ţară din lume, după Franţa, care întrebuinţa avionul în timpul unor manevre militare.
Piloţii militari români au fost pregătiţi în cadrul Complexului Aeronautic de la Chitila (lângă Bucureşti), înfiinţat la 20 noiembrie 1909 de Mihail Cerchez, prin Actul Constitutiv nr. 2931/1909 înregistrat la Tribunalul de Ilfov. În zilele de 9 iulie şi 17 iulie 1911, la Chitila au fost brevetaţi primii piloţi militari români, sublocotenenţii din arma geniului Ştefan Protopopescu şi Gheorghe Negrescu, care învăţaseră tehnica pilotajului pe avioane tip Farman III model 1909, construite sub licenţă în atelierele de la Chitila. Cei doi tineri piloţi vor studia în anii 1913-1914 la Şcoala Superioară de Construcţii Mecanice şi Aeronautice din Paris devenind primii ingineri militari de aviaţie ai armatei române. Tot în această perioadă, sublocotenenţii aviatori Radu Irimescu şi Simion Chişcăneanu au urmat cursurile Şcolii Politenice din Charlottenburg-Berlin, devenind ingineri mecanici.

În anii 1911-1912 s-au înfiinţat trei şcoli de zbor civile la Chitila, Cotroceni şi Băneasa-Bucureşti unde s-au brevetat şi piloţi militari, iar prin Înaltul Decret Regal nr. 1953 din 27 martie/8 aprilie 1912, Ministerul de Război a înfiinţat Şcoala militară de pilotaj la Cotroceni-Bucureşti, cea de-a patra şcoală de zbor din România. Tot atunci s-a introdus şi insigna de pilot militar.
Până l sfârșitul anului 1913, în şcolile de pilotaj civile şi militare din România s-au pregătit un număr de 21 piloţi militari, iar alţi 15 aviatori şi-au luat brevetele în Franţa; locotenentul prinţ George Valentin Bibescu a obţinut la 6 ianuarie 1910, brevetul nr. 20 al Aeroclubului Franţei, realizând în septembrie 1910 primul raid aerian internaţional românesc, zburând pe traseul Bucureşti-Giurgiu-Ruse, în Bulgaria.

Parlamentul României a votat în aprilie 1913 prima lege de organizare a Aeronauticii Militare, sancționată (promulgată) de regele Carol I prin Înaltul Decret Regal nr.3199 din 30 aprilie 1913. Prezentăm, mai jos, textul acestei legi, așa cum a apărut în Monitorul Oastei nr. 20 (Partea Regulamentară nr. 10) din 30 aprilie 1913. 

Armata română a participat la cel de Al Doilea Război Balcanic, pe frontul din Bulgaria, cu 19 avioane, care au îndeplinit în principal misiuni de recunoaştere. Ofiţerii aviatori Nicolae Capşa, Ioan H. Arion, Mircea Zorileanu, Constantin Fotescu sau prinţul Gheorge Valentin Bibescu au executat zboruri de recunoaştere la distanţe de peste 200 km şi la înălţimi de 2200-2500 metri.
Între anii 1914-1916, a continuat dotarea şi pregătirea aviaţiei militare.  Prin Decizia Ministerială nr. 305 din 10/23 august 1915, s-a înfiinţat Corpul de Aviaţie Român, aviaţia devenind astfel o armă de sine stătătoare, care nu se mai subordona, ca până atunci, Direcţiei Geniului.

La intrarea României în război, la 15/28 august 1916, Corpul de Aviaţie Român avea în serviciu 44 de avioane, 97 de piloţi şi 84 de observatori aerieni. Fiecare din cele 4 armate române au primit câte un grup aerian. Aviatorii au executat în prima parte a campaniei misiuni de recunoaştere şi bombardament pe frontul de nord-vest din Transilvania şi pe cel sudic. În ziua de 16 septembrie 1916, echipajul format din locotenentul pilot Panait Colet şi sergentul observator Ioan Gruia a doborât într-o luptă aeriană, desfăşurată în apropiere de localitatea Slobozia din sudul României, primul avion german.
Amploarea frontului românesc, de peste 1000 km, a determinat Marele Cartier General să ceară Franţei trimiterea unei misiuni militare care a sosit în Romania în octombrie 1916. Printre militarii francezi s-au aflat şi aviatori, care s-au încadrat imediat în escadrilele româneşti, echipajele devenind mixte. În prima parte a campaniei din august-decembrie 1916, aviaţia militară şi-a dovedit marea ei utilitate, executând sute de misiuni de recunoaştere şi bombardament, aeronautica militară română obţinând 28 de victorii (23 de avioane germane şi austro-ungare au fost doborâte de artileria antiaeriană şi 5 de aviatori).
La 1 ianuarie 1917, aviaţia militară a fost reorganizată, înfiinţându-se Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General, comandată de locotenent colonelul aviator De Vergnette Delamotte, cu maiorul aviator Constantin Fotescu ca şef al Secţiei de Aviaţie.În iarna şi primăvara anului 1917, aviatorii români au fotografiat de mai multe ori tot frontul cuprins între localităţile Nămoloasa (Galaţi), Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, pe o distanţă de aproximativ 180-200 km, unde în vara anului 1917 se vor desfăşura lupte aprige.

Organizată pe trei grupuri aeronautice, Aviaţia Militară dispunea în iulie 1917 de 150 de avioane grupate la început în 12, apoi în 14 escadrile. Aviatorii şi-au adus o importantă contribuţie în desfăşurarea marilor bătălii din august-septembrie 1917, și, ulterior, în campania din 1919. obţinând 83 de victorii aeriene (alte 50 de avioane inamice au fost doborâte de artileria antiaeriană). Sublocotenentul Dumitru Bădulescu a devenit asul aviaţiei române cu 8 victorii aeriene, dintre care 5 i-au fost omologate prin fotografiere. Între anii 1916-1919, aviatorii români au realizat mii de misiuni însumând 11.000 ore de zbor, au susţinut peste 750 de lupte aeriene şi au lansat în liniile inamice 100 de tone de bombe. Au căzut în lupte aeriene sau doborâţi de artileria antiaeriană inamică 8 aviatori români. Un număr de 11 piloţi şi observatori au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie militară română: Ordinul ,,Mihai Viteazul”.

În anul 1923 a fost creat Inspectoratul General al Aeronauticii.  În anul 1932 a fost înfiinţat Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar în anul 1936, la 16 noiembrie, a fost creat Ministerul Aerului şi Marinei, minister care a funcționat până la 16 octombrie 1940.

Între anii 1920-1940, aviaţia română a cunoscut o amplă dezvoltare, fiind dotată în cea mai mare parte cu avioane de fabricaţie românească realizate de industria noastră în cele 7 fabrici şi uzine: Arsenalul Aeronautic, SET şi ICAR din Bucureşti, STC din Constanţa, ASTRA din Arad, Schiell şi IAR din Braşov. În 18 ani, în România s-au construit peste 2000 de avioane militare şi civile după proiecte proprii sau în licenţă.

Aviaţia militară a fost dotată cu avioane de vânătoare româneşti tip IAR-80, devenit celebru pe Frontul de Est şi cu avioane de bombardament realizate la IAR Braşov tip J.R.S. SM-79, după o licenţă italiană mult îmbunătăţită de inginerii români. Din Germania au fost achiziţionate avioane Messerschmitt Me-109E/G şi Henschel He-112 de vânătoare, He-111 şi Junkers Ju-88 de bombardament, Ju-87 de bombardament în picaj, Ju-52 de transport şi hidroavioane Henschel He-114.

La intrarea României în război, la 22 iunie 1941, aviaţia militară română avea în serviciu 621 de avioane. Pe Frontul de Est a acţionat Gruparea Aeriană de Luptă cu 253 de avioane de vânătoare, recunoaştere şi bombardament. Aviaţia a îndeplinit sute de misiuni, contribuind efectiv la eliberarea provinciilor româneşti Bucovina de nord şi Basarabia, ocupate de U.R.S.S. în iulie 1940. Între anii 1941-1944, Aviaţia Română a obţinut un număr de 2.000 victorii aeriene, căpitanul Constantin „Bâzu” Cantacuzino realizând 68 de victorii omologate (recunoscute şi de către germani). Căpitanul Alexandru Şerbănescu a doborât 60 de avioane inamice, locotenentul Tudor Greceanu o obținut 42 de victorii aeriene, sublocotenentul Ioan Di Cesare – 40 de victorii, adjutantul Ioan Milu – 30 de victorii etc.

După 23 august 1944, când România a trecut de partea Naţiunilor Unite, aviaţia militară, reorganizată în Corpul Aerian Româna contribuit la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, a Ungariei şi Cehoslovaciei. Corpul Aerian Român a executat în intervalul 23 august 1944-12 mai 1945, un număr de 4200 misiuni de luptă la inamic, cu 8300 ieşiri avion, în 11000 ore de zbor. În timpul acestor misiuni, aviatorii au lansat 1360 tone de bombe, distrugând 126 de avioane inamice (germane şi maghiare), iar alte 228 aparate de zbor inamice au fost capturate de către aviatorii români. Pe Frontul de Vest, aviaţia română a participat la misiuni cu 415 avioane din care au fost pierdute 176, pierderile Corpului Aerian Român şi al formaţiilor auxiliare şi de sprijin s-au ridicat la 729 de oameni. În total, între anii 1941-1945, aviaţia română a pierdut 2.000 de aviatori, observatori, mecanici de avioane şi militari din trupele auxiliare.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, piloţii români şi-au dovedit calităţile de luptători aerieni, printre aşi numărându-se Constantin ,,Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu, Ion Dobran, Vasile ,,Chiţu” Gavriliu, Ion Milu, Tudor Greceanu ș.a.

În perioada 12 mai 1945-30 decembrie 1947 s-au desfiinţat comandamentele aviaţiei şi artileriei antiaeriene din cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului, înfiinţându-se un Comandament al Aeronauticii cu statul său major care avea în subordine Divizia 1 aeriană cu două escadre aeronautice (organizate pe flotile) şi şcolile militare de aviaţie.

După întoarcerea în ţară a unităţilor Corpului Aerian Român, finalizată la 12 august 1945, în baza hotărârilor Comisiei Aliate de Control, aviaţia militară a fost reorganizată astfel: Flotila 1 vânătoare înzestrată cu avioane Messerschmitt 109, Flotila 2 aviaţie de vânătoare – cu avioane IAR-80, Flotila 3 asalt Henschel – cu avioane 129, Flotila 4 picaj – cu avioane Junkers 87, Flotila 5 bombardament greu – cu avioane Junkers 88 şi Savoia-Marchetti SM-79; Flotila 6 informaţie – cu avioane IAR-39, Flotila hidroaviaţie, Flotila aerotransport şi Flotila aerostaţie.

În conformitate cu Legea nr. 946/1946 şi Ordinul Marelui Stat Major nr. D.L. 01909 din 15 iunie 1946, în locul Subsecretariatului de Stat al Aerului s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii, care avea în subordine Comandamentul Aeronauticii, cu statul său major, Divizia de aviaţie cu 4 flotile şi Grupul aerotransport şi Centrul de instrucţie aeronautic.

În 1947, unităţile de luptă ale aviaţiei române aveau în dotare 168 de avioane de diferite tipuri: avioane de vânătoare IAR-80/81, Messerschmitt 109G, avioane de asalt Henschel 129, avioane de bombardament greu Ju-88 şi J.R.S. SM-79, avioane de bombardament în picaj Ju-87, avioane de informaţie IAR-39 şi avioane de transport Ju-52. La acestea se adăugau 108 avioane aflate în dotarea şcolilor de aviaţie, în majoritate de construcţie românească.

La 15 februarie 1949 s-a înfiinţat Comandamentul Aviaţiei şi s-a trecut, după modelul sovietic, de la flotilă la regimente de aviaţie. La 15 iunie 1949, în conformitate cu Ordinul Marele Stat Major nr. 45790 s-au înfiinţat regimentele 1, 2, 3 aviaţie, subordonate Diviziei 1 aviaţie, apoi, în august acelaşi an s-au înfiinţat Regimentul 4 aviaţie de asalt, Regimentul 5 aviaţie cercetare şi Regimentul 6 aviaţie mixt, subordonate Diviziei 2 aviaţie. Diviziile avea în subordine câte trei regimente de aviaţie omogene sau mixte. În afară de regimentele de aviaţie îndivizionate, mai existau Regimentul 7 aviaţie legătură, Regimentul 8 aviaţie de transport şi Regimentul 9 aviaţie cu detaşamentul spate, dislocate pe aerodromul Giuleşti şi subordonate nemijlocit Comandamentului Aviaţiei.
Prin ordinul Marelui Stat Major nr. 12113 din 1 aprilie 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare, iar comandamentul – Comandamentul Forţelor Aeriene Militare (CFAM). Au intrat în serviciu avioane de producţie sovietică tip IAK-18, PO-2, LA-9, TU-2 şi IL-10. În anul 1951 au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Militare române avioanele cu reacţie IAK-17 şi IAK-23 (77 de avioane), iar în anul 1952 a avioane MiG-15, MiG-15 bis şi S-102 (88 de avioane).

 După integrarea României în Tratatul de la Varşovia, Comandamentul Forţelor Aeriene Militare avea în subordine cinci divizii de aviaţie şi o divizie tehnică: Divizia 97 aviaţie (prima mare unitate înzestrată cu avioane reactive IAK-23), Divizia 23 aviaţie vânătoare, Divizia 66 aviaţie de vânătoare, Divizia 68 aviaţie de asalt, Divizia 87 mixtă şi Divizia 34 tehnică. Fiecare divizie operativă avea în subordine un divizion radio şi iluminare şi o companie radiotehnică. Până la sfârşitul anului 1952, toate diviziile de aviaţie vânătoare au fost înzestrate cu avioane cu reacţie.
În cadrul unor noi restructurări, în septembrie 1956 s-a înfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT), funcţionând în această structură organizatorică până la 1 mai 1977.
În anul 1958 a intrat în dotarea aviației militare primul avion supersonic de vânătoare: MiG-19. Trei ani mai târziu, în februarie 1962, dotarea aviației militare a fost completată de unul din cele mai performante avioane de vânătoare ale epocii, MiG-21 F13, care a intrat pentru prima dată în dotarea Regimentului 93 Aviaţie Vânătoare.

Începând cu anul 1974, aviaţia militară română a început să fie dotată cu avioane reactive construite în ţară. IAR-93 a fost singurul avion de vânătoare cu reacţie de altă producţie decât cea sovietică produs şi exploatat de forţele aeriene ale unei ţări membre a Tratatului de la Varşovia.

La 1 mai 1977 a fost înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare, organ de specialitate al Ministerului Apărării Naționale, care urmărea pregătirea şi întrebuinţarea în luptă a aviaţiei, concepţia de organizare, instruire, planificare şi coordonare a zborurilor în spaţiul aerian al României, pregătirea cadrelor de aviaţie, înzestrarea cu tehnică de luptă. De asemenea, a continuat şi procesul de înnoire a parcului de aeronave, primele 12 avioane MiG-23 intrând în serviciu în perioada iulie - septembrie 1979.

Pregătirea personalului navigant şi tehnic s-a realizat prin şcoli de specialitate:  Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie ,,Aurel Vlaicu”, înfiinţată în anul 1953 la Tecuci, transferată ulterior la Boboc şi Şcoala Militară Tehnică de Aviaţie ,,Traian Vuia” (înființată în anul 1954), care s-a transformat în Şcoala de Maiştri de Aviaţie ,,Traian Vuia” cu sediul la Mediaş.

Pregătirea universitară a cadrelor din aviaţia militară s-a realizat în cadrul Academiei Militare şi Academiei Militare Tehnice, unde din anul 1976 s-au pregătit şi subingineri de aviaţie, în specialităţile similare ofiţerilor ingineri: avion-motor, instalaţii electrice, aparate de bord, radio şi radiolocaţie, armament. Unii ingineri militari de aviaţie au fost pregătiţi la facultatea de profil din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

După Revoluţia din Decembrie 1989, Forţele Aeriene Române au intrat într-o etapă de reorganizare și restructurare. Aderarea României la NATO, în anul 2004, a generat demararea unui proces de modernizare accelerată a dotării Forțelor Aeriene Române cu aeronave și echipament modern,  necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice în contextul politic și militar actual.
 
Sursă documentară: Calendarul tradițiilor militare 2010, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, p. 65-71.
Top