29 iulie – Ziua imnului național al României

În urmă cu mai bine de două decenii, prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată drept „Zi a imnului naţional al României «Deşteaptă-te române», simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848”.

Data de 29 iulie a fost aleasă în amintirea faptului că la 29 iulie 1848, în parcul „Zăvoiul”, din apropierea localităţii Râmnicu Vâlcea, ar fi fost cântat, pentru prima dată, acest cântec revoluţionar destinat să devină, după mai bine de 140 de ani, imnul oficial al statului român.

Prin Raportul nr. 10 din 30 iulie 1848, comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, informa Ministerul Trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti (precursorul actualului Minister de Interne) că: „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii, pentru Constituţie, iar Garda Naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare. [...] Dl. Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.

Textul imnului naţional este format din cele 11 strofe ale poemului „Un răsunet” al poetului transilvănean Andrei Mureşanu, dintre care la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
Poemul a fost compus de Andrei Mureşanu în atmosfera efervescentă din mai 1848 din Transilvania, în zilele care au urmat celei de-a doua Adunării Naţionale de la Blaj din 15 mai (stil nou), unde cei 40.000 de participanţii la adunare, aparţinând tuturor categoriilor sociale, au adoptat documentul programatic numit „Petiţia naţională”, care cuprindea cele mai arzătoare şi îndreptăţite revendicări naţionale şi sociale: dreptul românilor transilvăneni de a fi reprezentaţi în dieta (parlamentul) ţării şi în funcţiile publice proporţional cu numărul lor; dreptul de a folosi limba română în administraţie şi justiţie; învăţământ în limba română de toate gradele, inclusiv o universitate românească; libertatea cuvântului şi a tiparului; emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor fără nicio despăgubire ș.a.
 La această mare adunare naţională au participat şi reprezentanţi ai revoluţionarilor din Moldova şi Ţara Românească, din care o mare parte s-au îndreptat spre Braşov după încheierea adunării. Aici, revoluţionarii moldoveni, în frunte cu Vasile Alecsandri, au elaborat documentul programatic intitulat „Principiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea atât reforme sociale (abolirea clăcii şi împroprietărirea fără despăgubire a ţăranilor), cât şi înfăptuirea idealurilor naționale, în primul rând unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti „într-un singur stat neatârnat românesc”.

În acest climat efervescent al adunărilor la care participau revoluţionarii români aflaţi la Braşov s-au născut versurile imnului nostru naţional, aşa cum rezultă şi din mărturia soţiei poetului Andrei Mureşan, mărturie din care vom cita un scurt fragment: „Prin a doua jumătate a lunii mai 1848, erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. [...] De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul meu, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române!»”.

Trecând prin furcile caudine ale cenzurii habsburgice, Andrei Mureşan a reuşit, sprijinind fiind de George Bariţiu să-şi publice poemul în numărul din 21 iunie al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”, suplimentul cultural al „Gazetei de Transilvania”. Prin intermediul acestei publicaţii, dar şi a revoluţionarilor munteni reveniţi Ţara Românească pentru a declanşa revoluţia în iunie 1848, poemul „Un răsunet” a devenit cunoscut la sud de Carpaţi şi transformat în cântec revoluţionar.

Dacă în ceea ce priveşte paternitatea textului nu există nici cel mai mic dubiu, în schimb există dezbateri privind persoana celui care a compus muzica la „Deşteaptă-te române!”. Totodată, au fost consemnate și mărturii conform cărora Andrei Mureşanu ar fi şi autorul melodiei, pe care ar fi compus-o la câteva zile după elaborarea poemului.

De-a lungul timpului, cântecul „Deşteaptă-te române!” s-a făcut auzit în momentele de cumpănă ale istoriei românilor, fie că au fost momente de triumf , precum în noiembrie-decembrie 1918 la adunările naţionale care au consfinţit crearea statului naţional unitar român sau în clipe tragice, precum manifestaţiile împotriva sfârtecării de către puterile revizioniste a trupului Transilvaniei în august 1940.

Cântecul „Deşteaptă-te române!” a fost intonat în mod spontan de manifestanţii de la Braşov din 15 noiembrie 1987, iar în decembrie 1989 a devenit imnul neoficial al Revoluţiei Române.
La 24 ianuarie 1990, prin Decretul-lege nr. 40 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, cântecul „Deşteaptă-te române!” a fost adoptat ca imn de stat al României.
În încheiere, câteva cuvinte despre alte cântece care au fost desemnate, de-a lungul timpului, drept imn oficial al României.

După cum se ştie, în perioada 1881-1947 imnul oficial al României a fost „Trăiască regele”, muzica Eduard Hubsch, pe versuri de Vasile Alecsandri.
După instaurarea regimului comunist în 1948 a fost proclamat drept imn de stat cântecul „Zdrobite cătuşe”, muzica aparţinând compozitorului Matei Socor, comunist cu stagiu în ilegalitate, iar versurile lui Aurel Baranga, acesta consacrându-se ulterior drept autor de comedii şi redactor şef al revistei umoristice „Urzica”.

În 1953, Zdrobitele cătuşe” au fost înlocuite cu imnul „Te slăvim Românie” compus de acelaşi inepuizabil Matei Socor, cel care în acelaşi an, la un congres al compozitorilor şi muzicologilor din RPR, se remarcase ca lider al campaniei împotriva „cosmopolitismului şi ploconirii împotriva artei decadente burgheze”. Versurile imnului erau scrise de doi poeţi în vogă ai acestei perioade de vârf a proletcultismului: Eugen Frunză şi Dan Deşliu. Ironia sorţii face ca în ultimul deceniu al regimului comunist pe Eugen Frunză să îl regăsim în paginile revistei „Urzica”, iar Dan Deşliu să devină un îndârjit şi celebru oponent al socialismului dinastic al familiei Ceauşescu.

După declanşarea, la începutul anilor 1960, a procesului de distanţare a României faţă de Uniunea Sovietică, imnul „Te slăvim Românie” devenise oarecum incomod pentru regimul de la Bucureşti din cauza primelor două versuri din strofa a 2-a care proclamau entuziast: „Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor cu poporul sovietic eliberator”, fapt care a determinat, odată cu trecerea anilor, cântarea imnului la manifestări oficiale numai în varianta orchestrală.

În 1977, în plin avânt al naţional-comunismului ceauşist, un cântec patriotic românesc tradiţional, „Tricolorul”, este adoptat ca imn de stat. Melodia compusă de Ciprian Porumbescu era însoţită de un aşa-zis „text adaptat”. în care erau transpuse, într-un mod naiv-poetic, principalele teze ideologice ale regimului: lupta pentru pace, trecutul „de glorii”, ataşamentul faşă de socialism, încrederea în viitorul strălucit al României în era comunistă.

În epocă a circulat insistent zvonul că versurile ar fi fost compuse chiar de Nicolae Ceauşescu, mai ales după ce acesta a citit la un miting o adaptare a „Horei Unirii” la campania pentru dezarmare nucleară.

Revenind la imnul oficial al României, trebuie să subliniem faptul că „Deşteaptă-te române!” a fost adoptat ca imn oficial de Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) la proclamarea acesteia în decembrie 1917 şi până la 27 martie 1918 când a avut loc unirea cu România, precum şi de Republica Moldova în anii 1991-1994.

Astfel, de-a lungul timpului, cântecul „Deşteaptă-te române!” a întruchipat un simbol al unităţii naţionale a românilor, al dorinţei poporului nostru de progres pe plan social şi naţional. 

Top