30 august 2020 – 80 de ani de la Dictatul de la Viena

În urma așa-zisului „arbitraj” germano-italian de la Viena, din 30 august 1940 (în realitate un veritabil „dictat”), Ungaria a anexat 43.492 km2 din teritoriul Transilvaniei, împreună cu 2.667.000 de locuitori, dintre care 50, 2% erau etnici români și doar 37% erau de etnie maghiară. Izolată pe plan politic și militar după capitularea Franței la 22 iunie 1940, România a fost obligată să accepte sentința dată de Germania nazistă și Italia fascistă, în caz contrar România fiind amenințată cu ocupația militară, dezmembrarea și chiar cu desființarea statului, așa cum se întâmplase cu Polonia în septembrie 1939.

Consecințele, în special pe plan militar, ale anexării nord-vestului Transilvaniei către Ungaria, cu sprijin germano-italian, sunt analizate într-un studiu de peste 100 de file din arhiva Secției Operații a Marelui Stat Major. Studiul, intitulat Apărarea militară a României în urma știrbirii unității politice a Transilvaniei, a fost elaborat, probabil, în prima jumătate a anului 1943. Dincolo de contextul epocii, context care și-a pus inevitabil amprenta asupra unor anumite aspecte din conținutul acestui studiu, argumentele privind nedreptatea istorică făcută României la 30 august 1940 rămân valabile și în prezent.

Prezentăm celor interesați concluziile acestui studiu. 

Top