Ziua veteranilor din teatrele de operații

Ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte pentru Armata României. Reprezintă Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, o aniversare instituită, prin lege, în anul 2014.

Este ziua în care onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noștri, veterani ai Teatrelor de Operații, cei care, prin curajul și tenacitatea dovedite în misiuni, în cele mai fierbinți zone ale lumii, au făcut ca Armata României să fie apreciată pretutindeni.

Cinstim sacrificiul militarilor răniți și ne înclinăm cu respect față de cei care au plătit cu viața.

Data de 11 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător: este sărbătorită în toată Europa și marchează intrarea în vigoare, în anul 1918, a Armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania, care a încheiat Primul Război Mondial. Pe de altă parte, la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogorași, primul militar român decedat în Teatrul de Operații din Afganistan.

Mesajul ministrului Apărării Naționale cu prilejul Zilei veteranilor din teatrele de operații
Mesajul
șefului Statului Major al Apărării cu prilejul Zilei veteranilor din teatrele de operații

Top