Conferința internațională „Contribuția Armatei României și a elitelor la apărarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)”
 
Statul Major al Apărării, prin Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și Academia Română, organizează la Iași, în perioada 20-22 iunie 2019, conferința internațională „Contribuția Armatei României și a elitelor la apărarea și recunoașterea internațională Marii Uniri (1919-1920)”.
Arhivele Militare Naționale Române au fost reprezentate de o echipă formată din directorul instituției, colonel Liviu Corciu, dr. Oana Otu, și colegii din cadrul Depozitului Central de Arhivă, dr. Iulian Botoghina, și dr. Victor Martin.
Conferința își propune să readucă în atenția opiniei publice, în special a tinerilor, rolul Armatei României și al elitelor la apărarea și recunoașterea internațională a actelor Unirii de la 27 martie/9 aprilie 1918, 15/28 noiembrie 1918 si 18 noiembrie/1 Decembrie 1918.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Excelența Sa, domnul academician Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și domnul general de brigadă Corneliu Postu, conferința fiind onorată de prezența unor distinși cercetători științifici și istorici din țară și străinătate. La activitate vor lua parte și experți pe problematica istoriei românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est din Franța și Polonia.
Programul evenimentului poate fi consultat aici: http://bit.ly/ContribARo
Surse: https://www.uaic.rohttps://www.ziuanews.rohttps://www.bzi.ro
Top