Fregata-amiral „Mărăşeşti”, la a 30-a aniversare

Miercuri, 1 iulie 2015, pe Dana militară a portului Constanţa a fost celebrată împlinirea a 95 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române a distrugătoarelor clasa M. Pe 1 iulie 1920, fostele exploratoare „Sparviero”, rebotezat „Mărăşti” şi „Nibbio”, devenit „Mărăşeşti”, din clasa Aquila, construite de Şantierul Naval „Pattison” din Napoli, au fost preluate oficial de statul român, după ce au participat la Primul Război Mondial sub pavilionul Marinei Italiene.

Clasificate ulterior drept contratorpiloare şi consacrate ca distrugătoare, „Mărăşti” şi „Mărăşeşti” au participat cu succes la cel de-Al Doilea Război Mondial, în Campania din Est, până la 12 octombrie 1944, când au fost sechestrate de aliatul sovietic.

Distrugătoarele tip M au fost retrocedate statului român, împreună cu alte nave care împărtăşiseră aceeaşi soartă, la 12 octombrie 1945 şi au făcut parte din Divizionul  Distrugătoare, până la 15 aprilie 1960, când  navele au fost dezarmate şi predate în circuitul economic.

Cu acest prilej, comandorul dr. Marian Moşneagu, şeful Serviciului Istoric al Armatei, a lansat monografia Fregata-amiral „Mărăşeşti”, dedicată împlinirii a trei decenii de la intrarea în serviciul Forţelor Navale Române, pe 2 august 1985, a actualei fregate „Mărăşeşti” (ex. – „Muntenia”, ex. – „Timişoara”).

Apărută la Editura Militară, lucrarea reprezintă un proiect editorial laborios, instructiv şi motivant, fiind prima lucrare de istorie navală dedicată unei nave reprezentative pentru ingineria navală şi navalistica naţională, în general şi Marina Militară, ca beneficiar direct, în particular.

Autorul reconstituie un capitol important din activitatea celor două foste contratorpiloare italiene „Nibbio” şi „Sparviero”, construite în Şantierele Navale Pattison din Napoli şi intrate în serviciul Diviziei de Mare la 1 iulie 1920, sub numele de „Mărăşti” şi „Mărăşeşti”, după ce au participat la Primul Război Mondial sub pavilion italian.

În cele opt capitole – „Exploratoarele italiene clasa «Aquila» în Primul Război Mondial”, „Distrugătoarele tip M în Marina Română în perioada interbelică”, „Distrugătoarele tip M în al Doilea Război Mondial”, „Retrocedarea distrugătoarelor tip M capturate samavolnic de Armata Roşie”, „Activitatea echipajului distrugătorului «Marăşeşti» (1945-1950)”, „Distrugătoarele tip M, de la glorie la amintire”, „De la crucişătorul portelicopter uşor «Muntenia» la distrugătorul «Mărăşeşti»” şi „Epopeea fregatei-amiral «Mărăşeşti»” – autorul tratează detaliat episoade interesante din epopeea distrugătoarelor tip M în Marina Română, misiunile de luptă executate pe frontul maritim al Mării Negre în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, până la sechestrarea acestora de către aliatul sovietic, pe 12 octombrie 1944.

Monografia constituie un autentic compendiu de lecţii învăţate şi sursă de inspiraţie în domeniul tradiţiilor navale făurite de antecesoarele distrugătoare tip M – „Mărăşti” şi „Mărăşeşti”, precum şi o carte de vizită în acţiunile curente cu navele ţărilor membre NATO, cu care relaţionează în apele teritoriale româneşti şi în teatrele maritime internaţionale.

Top