Simpozionul naţional cu tema „Biserica şi Armata României. Tradiţiile conlucrării”

 

Sâmbătă, 25 iunie 2016, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a avut loc Simpozionul naţional cu tema „Biserica şi Armata României. Tradiţiile conlucrării”. În cuvântul de deschidere Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat lucrările şi a subliniat legătura strânsă dintre cele două instituţii importante ale ţării noastre, Biserica Ortodoxă şi Armată.

Activitatea, coordonată de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a avut ca distinşi invitaţi pe lect. univ. dr. Florian Bichir, ministru secretar de stat şi membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prof. univ. dr. Radu-Ştefan Vergatti, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi pe comandorul dr. Marian Moşneagu, şeful Serviciului Istoric al Armatei.

Comandorul dr. Marian Moşneagu, redactorul-şef al revistei „Misiunea”, a prezentat numărul trei al publicaţiei anuale a Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu” cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, care apare sub egida Arhiepiscopiei Râmnicului şi a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Duminică, 26 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a oficiat, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a generalului Paul Teodorescu.


Top