Școala Generală Orizont - 1 Decembrie „altfel”
 

Școlarii clasei a III-a A, îndrumați de doamna profesor Mirela Popa, de la Școala Generală Orizont, au vrut să serbeze ziua de 1 Decembrie „altfel”, drept urmare au cerut sprijin vecinilor de la Arhivele Militare Naționale Române pentru a le ține o lecție despre istoria națională.
 
Pentru ca momentul să fie și mai frumos, Arhivele Militare Naționale Române au mai chemat un prieten, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Astfel, în data de 29 noiembrie 2018, la ora 9.00, în sala clasei a III-a A a avut loc o activitate „între vecini”, la care, din partea Arhivelor Militare Naționale Române a participat directorul instituției, colonel Liviu Corciu și expert gr. 1 dr. Veronica Bondar, iar din partea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” domnul plutonier Florin Barbu, care a purtat o foarte frumoasă uniformă de ofițer din Primul Război Mondial, cu cizme, sabie și centură cu diagonală, spre deliciul micuților prezenți.
 
Și pentru că această întâlnire a fost cu bucurie, participanții și-au promis să o repete, pentru a cinsti eroii neamului și a împărtăși din tainele istoriei naționale.

 

 

 

Top