Arhivele Militare Naționale Române

Primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza, a avut un rol esențial în unificarea armatelor din Moldova și Țara Românească și creare armatei române moderne.    Încă din primăvara anului 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorii acestuia au trecut la înfăptuirea, în etape, a unui stat unitar. În cadrul acestui proces, unificarea structurilor militare a avut un rol primordial. Trebuie subliniat faptul că acest proces, finalizat la sfârșitul anului 1861, a avut loc într-o perioadă de instabilitate politică pe plan intern, când la cârma Principatelor s-au perindat nu mai puțin de 20 de guverne, dintre care 9 în Moldova și 11 în Țara Românească.

La începutul anului 1859 armata Țării Românești avea un efectiv de 6.539 de militari și era formată din 3 regimente de infanterie, 1 regiment de cavalerie sau cum era numit în epocă, de „lăncieri”, 2 baterii de artilerie, o companie de pompieri și 3 șalupe de canoniere cu vele, de mic tonaj, iar oastea Moldovei număra 4.238 de militari și era compusă din  2 regimente de infanterie, care purtau denumirea de Regimentul de Muschetari și, respectiv Regimentul de Vânători, 1 divizion de cavalerie, 2 baterii de artilerie, o companie de pompieri și 3 șalupe de canoniere cu vele. 

Primul pas în acest proces de contopire a celor două armate l-a constituit transferul de unități militare din Moldova în Muntenia și invers. Astfel, Bateria de artilerie călăreață și două batalioane din Regimentul de Muschetari de la Iași au fost trimise la București, iar la Iași, în schimb, a fost dislocat Regimentul 3 Infanterie din oastea munteană. 

Tot în martie 1859, a fost constituită la Focșani o comisie mixtă, formată din 3 ofițeri munteni și 3 moldoveni, condusă de colonelul medic Carol Davila, cu scopul de realiza o uniformă comună pentru ambele armate, lucru realizat, în linii mari, până la sfârșitul anului 1862. 

O altă etapă importantă a reprezentat-o concentrarea, începând cu 14 aprilie 1859, a importante efective muntene și moldovene (peste 11.000 de militari) în tabăra de la Florești, în Prahova. Perioada de instrucție s-a încheiat prin desfășurarea unei mari manevre la 23 august/4 septembrie 1859, urmată de trecerea în revistă a trupelor de către domnitor, însoțit de oficialități politice și militare. Poetul Dimitrie Bolintineanu, colaborator apropiat al lui Cuza, spunea despre tabăra de la Florești că a fost „de o mare utilitate pentru redeșteptarea spiritului militar […] Oștenii văzându-se adunați pentru prima oară și așa de mulți, începuseră a-și recunoaște și a-și da valoarea lor ostășească. Poporul român vedea cu bucurie pe ai săi sub arme adunați și pe picior de luptă. Tabăra de la Florești avea și rolul de a pune în atingere armatele surori spre a le contopi în același sentiment de patriotism”. 

Tabăra de la Florești a demonstrat capacitatea celor două armate de a se reuni într-o structură unică. Convins de acest lucru, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decis să preia personal comanda celor două armate, fapt materializat prin Înaltul Ordin de Zi nr. 64 din 11 octombrie 1859. 

Tot în toamna lui 1859 au fost renumerotate unitățile de infanterie. Cele 3 regimente muntene existente la acea dată și-au păstrat numerele, iar în cazul celor moldovenești, Regimentul de Muschetari a devenit Regimentul nr. 4, iar Regimentul de Vânători a primit numărul 5. În schimb, în toamna anului 1860, la reorganizarea unităților de cavalerie, numerotarea acestora a început cu cele din Moldova: Divizionul de Lăncieri de la Iași, deși nou-înființat, a devenit Regimentul nr. 1 Lăncieri, iar Regimentul de Lăncieri din Țara Românească, care fusese creat în 1856, a fost transformat în Regimentul nr. 2 Lăncieri. 

Pe lângă unificarea unităților operative s-a trecut și la unificarea celor de comandă și administrație. Un rol important în acest sens l-a jucat crearea Statului Major General al armatei Principatelor Unite, la 12 noiembrie 1859. Acesta avea ca atribuții efectuarea lucrărilor topografice, geodezice și statistice, realizarea hărții cadastrale a Principatelor unite, a lucrărilor tactice, strategice și de fortificații, realizarea și întreținerea construcțiilor militare, întreținerea și aprovizionarea depozitelor militare. Trebuie subliniat faptul că deși Statul Major General era o structură provizorie de coordonare, ministerele de război de la București și Iași erau obligate să trimită acestui organism ordonanțele și normele elaborate, care, abia după ce erau avizate de acesta, urmau să fie înaintate spre aprobare domnitorului.

La începutul anului 1860 Condica Penală Ostășească din Țara Românească și Regulamentului de Serviciu Interior din Moldova au fost adoptate ca regulamente comune pentru ambele oștiri. Prin Legea privitoare la instrucția armatei Principatelor Unite din 13 mai 1860 s-a hotărât uniformizarea instrucției, a disciplinei, a statelor majore, a administrației și contabilității armatei. Pentru punerea în practică a acestor măsuri au fost create „detașamente model”, compuse din militari munteni și moldoveni ni, pentru formarea de instructori cu pregătire identică.

În vara anului 1860, generalul Ioan Emanoil Florescu, care deținea funcția de șef al Statului Major General al armatei Principatelor Unite este numit la conducerea ministerelor de război ale Țării Românești și Moldovei, unificând practic comanda armatei române. La 30 august 1860 se decide ca administrația și intendența celor două armate să se unească și să treacă sub controlul Ministerului de Război din București. Pentru a se completa măsurile de unificare la nivelul administrației militare centrale, la 26 septembrie 1860 s-a hotărât ca ordinele și regulamentele publicate în Monitorul Oastei să devină obligatorii atât pentru trupele din Țara Românească, cât și pentru cele din Moldova. 

La 11 noiembrie 1860 batalioanele de geniu muntean și moldovean au fost reunite în cadrul Regimentului 1 Geniu, iar la 21 decembrie 1860 unitățile de artilerie din cele două Principate sunt integrate într-o structură unică, Regimentul nr. 1 Artilerie. Măsurile de unificare ale celor două armate au fost completate prin fuzionarea celor două școli militare de la București și Iași, hotărâtă prin Înaltul Ordin de Zi nr. 204 din 22 iulie 1861, formându-se o singură școală militară cu sediul la București.

La 10 decembrie 1861 cele două ministere de război au fost contopite într-unul singur, cu sediul la București, în fruntea acestui departament fiind numit colonelul Ioan Grigore Ghica, fiul penultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru. A doua zi, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat o proclamație către națiune prin care se declara oficial că „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie 1862 a fost format primul guvern unitar la României, condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie 1862 a avut loc întrunirea primului Parlament al României, în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat în mod solemn „Unirea definitivă a Principatelor”, iar orașul București a fost desemnat capitala țării. 

Unificarea armatei a fost un proces care a premers realizării unirii depline a statului din punct de vedere administrativ. În decembrie 1861, când Unirea Principatelor a fost recunoscută oficial de marile Puteri europene, unificarea oștilor muntene și moldovene era deja realizată. 

Ca un simbol al nașterii noii armate române, la 1 septembrie 1863, pe platoul de la Cotroceni, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înmânat primele drapele de luptă unui număr de 10 unități ale noii armate române. Cu această ocazie, domnitorul a rostit un impresionant discurs, în care a spus: "Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei este stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții, unde se vor naște copiii noștri! Steagul e totodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României".

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a contribuit în mod decisiv la reușita măsurilor destinate creării unei armate unice, proces care a avut drept scop principal edificarea unei armate capabile să apere noul stat apărut în urma Unirii Principatelor și care să fie pregătită pentru a lupta pentru realizarea Independenței de Stat a României.