Arhivele Militare Naționale Române

În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare națională. Acest eveniment marchează, în fiecare an, ziua când sunt comemorați cei căzuți în războaie în marile conflagrații mondiale dar și cei morți în Războiul de Independență. Cinstirea memoriei celor care s-au jertfit pentru România, sunt datorii sacre ale statului și ale fiecărui cetățean. Există de asemenea, tradiția de a se respecta mormintele cetățenilor străini căzuți pe teritoriul țării, indiferent dacă au fost aliați sau inamici.

Pierderile de vieții omenești din anii primei conflagrații mondiale, nemaiîntâlnită până atunci, au fost enorme. România a pierdut aproximativ 800 000 de militari și civili. De aceea, pentru supraviețuitori s-a impus ca o datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptă. La nivel de națiuni, acest lucru s-a materializat prin Tratatul de la Versailles. Acest document, semnat de fostele țări beligerante, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriul statelor respectiv, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora.

În acest sens, Ministerul de Război al României va emite la 26 aprilie 1920 Decretul nr. 1913 (publicat în Monitorul Oficial nr. 24 din 4 mai 1920) privitor la fixarea zilei „Înălțării Domnului pentru comemorarea eroilor căzuți în război”.
 Art. 1. Comemorarea eroilor căzuți în răsboi se va face în fiecare an în ziua „Înălțării Domnului” nostru Isus Christos, din luna Mai, când floarea este mai bogată.
Art. 2. Această zi se decretează ca sărbătoare națională în toate comunele țării printr-un parastas, prin procesiuni și sărbători cu caracter național și patriotic după un program stabilit de societatea “Mormintelor eroilor căzuți în răsboi”, și la care vor lua parte toate instituțiunile de Stat și particulare.

Prin „Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți”, promulgată de Regele Ferdinand I, la 23 august 1920, se prevedea ridicarea în Capitală a unui cenotaf al eroilor, pe care să fie depusă o „Carte de Aur”, în cuprinsul căreia să se regăsească numele tuturor celor care s-au jertfit pentru glia străbună. Aceeași lege stabilea și ca „Ziua Eroilor”, sărbătoarea anuală de cinstire a memoriei celor ce-au murit pentru Țară, să se desfășoare pe tot cuprinsul patriei în ziua sărbătorii creștine „Înălțarea Domnului”.

Dar, adoptarea de unele țări beligerante (Franța, Anglia, SUA, Italia) a ideii „eroului necunoscut” a determinat și România ca în 1923 să renunțe la proiectul cenotafului, hotărându-se ca de „Ziua Eroilor” (17 mai 1923), în București, să fie înhumat, cu funeralii naționale, rămășițele pământești ale unui „erou necunoscut, care să simbolizeze astfel sacrificiul tuturor celor ce-au căzut pentru Țară”.
Conjucturile istorice au făcut însă ca situația să se schimbe. Prin Decretul nr. 71/1948, din rațiuni politice lesne de înțeles, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se astfel prevederile anterioare. Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor și operelor comemorative a menținut reglementarea care prevedea ca data de 9 mai să fie considerată Ziua „Independenței de Stat a României și a Victoriei asupra Fascismului”.

La 30 mai 1995 a fost adoptată Legea nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor, care, la articolul 1 prevedea: „Se proclamă Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiției românești”. Prin Legea nr. 379 din 30 septembrie 2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război se realizează o mai amplă cuprindere a tuturor manifestărilor și preocupărilor specifice promovării cultului eroilor la români. Articolul 39 al acestei legi prevede, așa cum era și firesc, sărbătorirea Zilei Eroilor cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos.
    
Ceremonia desemnării Eroului Necunoscut a avut loc la 14 mai 1923, la Mărășești, mic orășel din județul Putna (azi Vrancea), dar cu deosebită rezonanță în istoria primei mari conflagrații mondiale. În prealabil, în perioada 11-13 mai 1923 au fost aduse 10 sicrie cu eroi necunoscuți de pe câmpurile de luptă de la: Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Mărăști, Mărășești, Oituz, Târgu Ocna, Ardeal, Basarabia și așezate pe două rânduri pe un mare catafalc aflat în fața altarului bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

În ziua de 14 mai, în cadrul unui impunător ceremonial militar religios, elevul Liceului Militar „D.A. Sturdza”, din Craiova, Amilcar Săndulescu, orfan de război, ținut de mână de ministrul de război, general Gheorghe Mărdărescu, a ales dintre cele 10 sicrie pe cel de-al patrulea din primul rând, rostind simbolic: „Acesta este tatăl meu!”.

Pe data de 15 mai 1923, Eroul Necunoscut a fost adus la București și depus pentru pelerinaj la biserica „Mihai Vodă”, până pe data de 17 mai. în această ultimă zi, în prezența regelui României, Ferdinand I, a numeroase oficialități civile și militare, din țară și străinătate, a unui numeros public, Eroul Necunoscut a fost înhumat „de veci” în Parcul Carol, pe terasa din fața Muzeului Militar Național.

În 1958, Eroul Necunoscut a fost strămutat în parcul din fața Mausoleului Eroilor Neamului din Mărășești.
Prefacerile democratice din România, de după revoluția din 22 Decembrie 1989, au dat posibilitatea readucerii Eroului Necunoscut în Capitala Țării.

În baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, la 26 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat și pentru o lună a fost depus în interiorul Mausoleului, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, perioadă în care ansamblul arhitectonic a fost reamplasat în Parcul Carol.

Ceremonialul militar și religios de readucere a Eroului Necunoscut în București s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Armatei. Astfel, pe 25 octombrie 1991, cu un maiestuos cortegiu, Eroul Necunoscut a părăsit plaiurile vrâncene, poposind, ca și în 1923, în orașele importante de pe traseu: Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil. În seara aceleiași zile a ajuns la Ploiești, unde a fost depus în Catedrala eroilor prahoveni pentru o noapte. Ziua următoare, pe 26 octombrie 1991, cortegiul s-a deplasat spre București, ajungând în jurul prânzului în Parcul Carol.
Ceremonia de înhumare a Eroului Necunoscut s-a desfășurat în prezența președintelui României, a numeroase oficialități românești și străine, a unui numeros public, în acest fel înfăptuindu-se o importantă reparație istorică, un măreț act de demnitate națională.

Pentru că în anul 1991 Mormântul Eroului Necunoscut – deși readus în Parcul „Carol” – nu a fost amplasat chiar pe locul care îi fusese destinat inițial, prin grija Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, acest lucru a fost remediat în anul 2006. Mai întâi, la 24 noiembrie osemintele Eroului Necunoscut, după exhumare, au fost strânse într-un sac de pânză și, apoi, așezate într-un nou sicriu, respectând tradițiile creștin-ortodoxe.

A doua zi, pe 25 noiembrie, în cadrul unui ceremonial militar și religios a fost înhumat în mormântul în care-și aflase locul de veci în anul 1923, situat, în prezent, pe esplanada din fața „Memorialului Eroilor Neamului”.

          Prin toate acestea, Mormântul Eroului Necunoscut rămâne, pe mai departe, un însemnat loc de pelerinaj pentru numeroși turiști români și străini, precum și locul central unde se desfășoară importante ceremonii de Ziua Eroilor, Ziua Armatei, Ziua Națională a României. De altfel, el este și locul unde înalții oficiali străini își afirmă respectul pentru eroii poporului și națiunii române.