Arhivele Militare Naționale Române

La 17 iunie 1910 a fost efectuat primul zbor al primului avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armate. Aurel Vlaicu, care studiase la Școala Superioară Politehnică Regală din Munchen, a devenit astfel primul pilot al armatei române. În același an, în ziua de 27 septembrie, Aurel Vlaicu a executat, în cadrul manevrelor desfășurate în sudul României, prima misiune militară aeriană. El a efectuat un zbor între localitățile Slatina și Piatra Olt, predând prințului-moștenitor Ferdinand, inspectorul general al armatei române (de la 1 aprilie 1910), un document operativ al Marelui Stat Major. În acest fel, România devenea a doua țară din lume, după Franța, care întrebuința avionul în timpul unor manevre militare.
Piloții militari români au fost pregătiți în cadrul Complexului Aeronautic de la Chitila (lângă București), înființat la 20 noiembrie 1909 de Mihail Cerchez, prin Actul Constitutiv nr. 2931/1909 înregistrat la Tribunalul de Ilfov. În zilele de 9 iulie și 17 iulie 1911, la Chitila au fost brevetați primii piloți militari români, sublocotenenții din arma geniului Ștefan Protopopescu și Gheorghe Negrescu, care învățaseră tehnica pilotajului pe avioane tip Farman III model 1909, construite sub licență în atelierele de la Chitila. Cei doi tineri piloți vor studia în anii 1913-1914 la Școala Superioară de Construcții Mecanice și Aeronautice din Paris devenind primii ingineri militari de aviație ai armatei române. Tot în această perioadă, sublocotenenții aviatori Radu Irimescu și Simion Chișcăneanu au urmat cursurile Școlii Politenice din Charlottenburg-Berlin, devenind ingineri mecanici.

În anii 1911-1912 s-au înființat trei școli de zbor civile la Chitila, Cotroceni și Băneasa-București unde s-au brevetat și piloți militari, iar prin Înaltul Decret Regal nr. 1953 din 27 martie/8 aprilie 1912, Ministerul de Război a înființat Școala militară de pilotaj la Cotroceni-București, cea de-a patra școală de zbor din România. Tot atunci s-a introdus și insigna de pilot militar.
Până l sfârșitul anului 1913, în școlile de pilotaj civile și militare din România s-au pregătit un număr de 21 piloți militari, iar alți 15 aviatori și-au luat brevetele în Franța; locotenentul prinț George Valentin Bibescu a obținut la 6 ianuarie 1910, brevetul nr. 20 al Aeroclubului Franței, realizând în septembrie 1910 primul raid aerian internațional românesc, zburând pe traseul București-Giurgiu-Ruse, în Bulgaria.

Parlamentul României a votat în aprilie 1913 prima lege de organizare a Aeronauticii Militare, sancționată (promulgată) de regele Carol I prin Înaltul Decret Regal nr.3199 din 30 aprilie 1913. Prezentăm, mai jos, textul acestei legi, așa cum a apărut în Monitorul Oastei nr. 20 (Partea Regulamentară nr. 10) din 30 aprilie 1913. 

Armata română a participat la cel de Al Doilea Război Balcanic, pe frontul din Bulgaria, cu 19 avioane, care au îndeplinit în principal misiuni de recunoaștere. Ofițerii aviatori Nicolae Capșa, Ioan H. Arion, Mircea Zorileanu, Constantin Fotescu sau prințul Gheorge Valentin Bibescu au executat zboruri de recunoaștere la distanțe de peste 200 km și la înălțimi de 2200-2500 metri.
Între anii 1914-1916, a continuat dotarea și pregătirea aviației militare.  Prin Decizia Ministerială nr. 305 din 10/23 august 1915, s-a înființat Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel o armă de sine stătătoare, care nu se mai subordona, ca până atunci, Direcției Geniului.

La intrarea României în război, la 15/28 august 1916, Corpul de Aviație Român avea în serviciu 44 de avioane, 97 de piloți și 84 de observatori aerieni. Fiecare din cele 4 armate române au primit câte un grup aerian. Aviatorii au executat în prima parte a campaniei misiuni de recunoaștere și bombardament pe frontul de nord-vest din Transilvania și pe cel sudic. În ziua de 16 septembrie 1916, echipajul format din locotenentul pilot Panait Colet și sergentul observator Ioan Gruia a doborât într-o luptă aeriană, desfășurată în apropiere de localitatea Slobozia din sudul României, primul avion german.
Amploarea frontului românesc, de peste 1000 km, a determinat Marele Cartier General să ceară Franței trimiterea unei misiuni militare care a sosit în Romania în octombrie 1916. Printre militarii francezi s-au aflat și aviatori, care s-au încadrat imediat în escadrilele românești, echipajele devenind mixte. În prima parte a campaniei din august-decembrie 1916, aviația militară și-a dovedit marea ei utilitate, executând sute de misiuni de recunoaștere și bombardament, aeronautica militară română obținând 28 de victorii (23 de avioane germane și austro-ungare au fost doborâte de artileria antiaeriană și 5 de aviatori).
La 1 ianuarie 1917, aviația militară a fost reorganizată, înființându-se Direcția Aeronauticii din Marele Cartier General, comandată de locotenent colonelul aviator De Vergnette Delamotte, cu maiorul aviator Constantin Fotescu ca șef al Secției de Aviație.În iarna și primăvara anului 1917, aviatorii români au fotografiat de mai multe ori tot frontul cuprins între localitățile Nămoloasa (Galați), Mărășești, Mărăști și Oituz, pe o distanță de aproximativ 180-200 km, unde în vara anului 1917 se vor desfășura lupte aprige.

Organizată pe trei grupuri aeronautice, Aviația Militară dispunea în iulie 1917 de 150 de avioane grupate la început în 12, apoi în 14 escadrile. Aviatorii și-au adus o importantă contribuție în desfășurarea marilor bătălii din august-septembrie 1917, și, ulterior, în campania din 1919. obținând 83 de victorii aeriene (alte 50 de avioane inamice au fost doborâte de artileria antiaeriană). Sublocotenentul Dumitru Bădulescu a devenit asul aviației române cu 8 victorii aeriene, dintre care 5 i-au fost omologate prin fotografiere. Între anii 1916-1919, aviatorii români au realizat mii de misiuni însumând 11.000 ore de zbor, au susținut peste 750 de lupte aeriene și au lansat în liniile inamice 100 de tone de bombe. Au căzut în lupte aeriene sau doborâți de artileria antiaeriană inamică 8 aviatori români. Un număr de 11 piloți și observatori au fost decorați cu cea mai înaltă distincție militară română: Ordinul ,,Mihai Viteazul”.

În anul 1923 a fost creat Inspectoratul General al Aeronauticii.  În anul 1932 a fost înființat Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar în anul 1936, la 16 noiembrie, a fost creat Ministerul Aerului și Marinei, minister care a funcționat până la 16 octombrie 1940.

Între anii 1920-1940, aviația română a cunoscut o amplă dezvoltare, fiind dotată în cea mai mare parte cu avioane de fabricație românească realizate de industria noastră în cele 7 fabrici și uzine: Arsenalul Aeronautic, SET și ICAR din București, STC din Constanța, ASTRA din Arad, Schiell și IAR din Brașov. În 18 ani, în România s-au construit peste 2000 de avioane militare și civile după proiecte proprii sau în licență.

Aviația militară a fost dotată cu avioane de vânătoare românești tip IAR-80, devenit celebru pe Frontul de Est și cu avioane de bombardament realizate la IAR Brașov tip J.R.S. SM-79, după o licență italiană mult îmbunătățită de inginerii români. Din Germania au fost achiziționate avioane Messerschmitt Me-109E/G și Henschel He-112 de vânătoare, He-111 și Junkers Ju-88 de bombardament, Ju-87 de bombardament în picaj, Ju-52 de transport și hidroavioane Henschel He-114.

La intrarea României în război, la 22 iunie 1941, aviația militară română avea în serviciu 621 de avioane. Pe Frontul de Est a acționat Gruparea Aeriană de Luptă cu 253 de avioane de vânătoare, recunoaștere și bombardament. Aviația a îndeplinit sute de misiuni, contribuind efectiv la eliberarea provinciilor românești Bucovina de nord și Basarabia, ocupate de U.R.S.S. în iulie 1940. Între anii 1941-1944, Aviația Română a obținut un număr de 2.000 victorii aeriene, căpitanul Constantin „Bâzu” Cantacuzino realizând 68 de victorii omologate (recunoscute și de către germani). Căpitanul Alexandru Șerbănescu a doborât 60 de avioane inamice, locotenentul Tudor Greceanu o obținut 42 de victorii aeriene, sublocotenentul Ioan Di Cesare – 40 de victorii, adjutantul Ioan Milu – 30 de victorii etc.

După 23 august 1944, când România a trecut de partea Națiunilor Unite, aviația militară, reorganizată în Corpul Aerian Româna contribuit la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, a Ungariei și Cehoslovaciei. Corpul Aerian Român a executat în intervalul 23 august 1944-12 mai 1945, un număr de 4200 misiuni de luptă la inamic, cu 8300 ieșiri avion, în 11000 ore de zbor. În timpul acestor misiuni, aviatorii au lansat 1360 tone de bombe, distrugând 126 de avioane inamice (germane și maghiare), iar alte 228 aparate de zbor inamice au fost capturate de către aviatorii români. Pe Frontul de Vest, aviația română a participat la misiuni cu 415 avioane din care au fost pierdute 176, pierderile Corpului Aerian Român și al formațiilor auxiliare și de sprijin s-au ridicat la 729 de oameni. În total, între anii 1941-1945, aviația română a pierdut 2.000 de aviatori, observatori, mecanici de avioane și militari din trupele auxiliare.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, piloții români și-au dovedit calitățile de luptători aerieni, printre ași numărându-se Constantin ,,Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ion Dobran, Vasile ,,Chițu” Gavriliu, Ion Milu, Tudor Greceanu ș.a.

În perioada 12 mai 1945-30 decembrie 1947 s-au desființat comandamentele aviației și artileriei antiaeriene din cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului, înființându-se un Comandament al Aeronauticii cu statul său major care avea în subordine Divizia 1 aeriană cu două escadre aeronautice (organizate pe flotile) și școlile militare de aviație.

După întoarcerea în țară a unităților Corpului Aerian Român, finalizată la 12 august 1945, în baza hotărârilor Comisiei Aliate de Control, aviația militară a fost reorganizată astfel: Flotila 1 vânătoare înzestrată cu avioane Messerschmitt 109, Flotila 2 aviație de vânătoare – cu avioane IAR-80, Flotila 3 asalt Henschel – cu avioane 129, Flotila 4 picaj – cu avioane Junkers 87, Flotila 5 bombardament greu – cu avioane Junkers 88 și Savoia-Marchetti SM-79; Flotila 6 informație – cu avioane IAR-39, Flotila hidroaviație, Flotila aerotransport și Flotila aerostație.

În conformitate cu Legea nr. 946/1946 și Ordinul Marelui Stat Major nr. D.L. 01909 din 15 iunie 1946, în locul Subsecretariatului de Stat al Aerului s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii, care avea în subordine Comandamentul Aeronauticii, cu statul său major, Divizia de aviație cu 4 flotile și Grupul aerotransport și Centrul de instrucție aeronautic.

În 1947, unitățile de luptă ale aviației române aveau în dotare 168 de avioane de diferite tipuri: avioane de vânătoare IAR-80/81, Messerschmitt 109G, avioane de asalt Henschel 129, avioane de bombardament greu Ju-88 și J.R.S. SM-79, avioane de bombardament în picaj Ju-87, avioane de informație IAR-39 și avioane de transport Ju-52. La acestea se adăugau 108 avioane aflate în dotarea școlilor de aviație, în majoritate de construcție românească.

La 15 februarie 1949 s-a înființat Comandamentul Aviației și s-a trecut, după modelul sovietic, de la flotilă la regimente de aviație. La 15 iunie 1949, în conformitate cu Ordinul Marele Stat Major nr. 45790 s-au înființat regimentele 1, 2, 3 aviație, subordonate Diviziei 1 aviație, apoi, în august același an s-au înființat Regimentul 4 aviație de asalt, Regimentul 5 aviație cercetare și Regimentul 6 aviație mixt, subordonate Diviziei 2 aviație. Diviziile avea în subordine câte trei regimente de aviație omogene sau mixte. În afară de regimentele de aviație îndivizionate, mai existau Regimentul 7 aviație legătură, Regimentul 8 aviație de transport și Regimentul 9 aviație cu detașamentul spate, dislocate pe aerodromul Giulești și subordonate nemijlocit Comandamentului Aviației.
Prin ordinul Marelui Stat Major nr. 12113 din 1 aprilie 1950, aviația militară a primit denumirea de Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul – Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM). Au intrat în serviciu avioane de producție sovietică tip IAK-18, PO-2, LA-9, TU-2 și IL-10. În anul 1951 au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Militare române avioanele cu reacție IAK-17 și IAK-23 (77 de avioane), iar în anul 1952 a avioane MiG-15, MiG-15 bis și S-102 (88 de avioane).

 După integrarea României în Tratatul de la Varșovia, Comandamentul Forțelor Aeriene Militare avea în subordine cinci divizii de aviație și o divizie tehnică: Divizia 97 aviație (prima mare unitate înzestrată cu avioane reactive IAK-23), Divizia 23 aviație vânătoare, Divizia 66 aviație de vânătoare, Divizia 68 aviație de asalt, Divizia 87 mixtă și Divizia 34 tehnică. Fiecare divizie operativă avea în subordine un divizion radio și iluminare și o companie radiotehnică. Până la sfârșitul anului 1952, toate diviziile de aviație vânătoare au fost înzestrate cu avioane cu reacție.
În cadrul unor noi restructurări, în septembrie 1956 s-a înființat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT), funcționând în această structură organizatorică până la 1 mai 1977.
În anul 1958 a intrat în dotarea aviației militare primul avion supersonic de vânătoare: MiG-19. Trei ani mai târziu, în februarie 1962, dotarea aviației militare a fost completată de unul din cele mai performante avioane de vânătoare ale epocii, MiG-21 F13, care a intrat pentru prima dată în dotarea Regimentului 93 Aviație Vânătoare.

Începând cu anul 1974, aviația militară română a început să fie dotată cu avioane reactive construite în țară. IAR-93 a fost singurul avion de vânătoare cu reacție de altă producție decât cea sovietică produs și exploatat de forțele aeriene ale unei țări membre a Tratatului de la Varșovia.

La 1 mai 1977 a fost înființat Comandamentul Aviației Militare, organ de specialitate al Ministerului Apărării Naționale, care urmărea pregătirea și întrebuințarea în luptă a aviației, concepția de organizare, instruire, planificare și coordonare a zborurilor în spațiul aerian al României, pregătirea cadrelor de aviație, înzestrarea cu tehnică de luptă. De asemenea, a continuat și procesul de înnoire a parcului de aeronave, primele 12 avioane MiG-23 intrând în serviciu în perioada iulie - septembrie 1979.

Pregătirea personalului navigant și tehnic s-a realizat prin școli de specialitate:  Școala Militară de Ofițeri de Aviație ,,Aurel Vlaicu”, înființată în anul 1953 la Tecuci, transferată ulterior la Boboc și Școala Militară Tehnică de Aviație ,,Traian Vuia” (înființată în anul 1954), care s-a transformat în Școala de Maiștri de Aviație ,,Traian Vuia” cu sediul la Mediaș.

Pregătirea universitară a cadrelor din aviația militară s-a realizat în cadrul Academiei Militare și Academiei Militare Tehnice, unde din anul 1976 s-au pregătit și subingineri de aviație, în specialitățile similare ofițerilor ingineri: avion-motor, instalații electrice, aparate de bord, radio și radiolocație, armament. Unii ingineri militari de aviație au fost pregătiți la facultatea de profil din cadrul Institutului Politehnic din București.

După Revoluția din Decembrie 1989, Forțele Aeriene Române au intrat într-o etapă de reorganizare și restructurare. Aderarea României la NATO, în anul 2004, a generat demararea unui proces de modernizare accelerată a dotării Forțelor Aeriene Române cu aeronave și echipament modern,  necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice în contextul politic și militar actual.
 
Sursă documentară: Calendarul tradițiilor militare 2010, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, p. 65-71.