Arhivele Militare Naționale Române

În urmă cu mai bine de două decenii, prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată drept „Zi a imnului național al României «Deșteaptă-te române», simbol al unității Revoluției Române de la 1848”.

Data de 29 iulie a fost aleasă în amintirea faptului că la 29 iulie 1848, în parcul „Zăvoiul”, din apropierea localității Râmnicu Vâlcea, ar fi fost cântat, pentru prima dată, acest cântec revoluționar destinat să devină, după mai bine de 140 de ani, imnul oficial al statului român.

Prin Raportul nr. 10 din 30 iulie 1848, comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, informa Ministerul Trebilor din Lăuntru al Țării Românești (precursorul actualului Minister de Interne) că: „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni, cetățenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății, pentru Constituție, iar Garda Națională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare. [...] Dl. Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o muzică vocală cu niște versuri prea frumoase puse pe un ton național plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”.

Textul imnului național este format din cele 11 strofe ale poemului „Un răsunet” al poetului transilvănean Andrei Mureșanu, dintre care la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.
Poemul a fost compus de Andrei Mureșanu în atmosfera efervescentă din mai 1848 din Transilvania, în zilele care au urmat celei de-a doua Adunării Naționale de la Blaj din 15 mai (stil nou), unde cei 40.000 de participanții la adunare, aparținând tuturor categoriilor sociale, au adoptat documentul programatic numit „Petiția națională”, care cuprindea cele mai arzătoare și îndreptățite revendicări naționale și sociale: dreptul românilor transilvăneni de a fi reprezentați în dieta (parlamentul) țării și în funcțiile publice proporțional cu numărul lor; dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție; învățământ în limba română de toate gradele, inclusiv o universitate românească; libertatea cuvântului și a tiparului; emanciparea și împroprietărirea țăranilor fără nicio despăgubire ș.a.
 La această mare adunare națională au participat și reprezentanți ai revoluționarilor din Moldova și Țara Românească, din care o mare parte s-au îndreptat spre Brașov după încheierea adunării. Aici, revoluționarii moldoveni, în frunte cu Vasile Alecsandri, au elaborat documentul programatic intitulat „Principiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea atât reforme sociale (abolirea clăcii și împroprietărirea fără despăgubire a țăranilor), cât și înfăptuirea idealurilor naționale, în primul rând unirea Moldovei și a Țării Românești „într-un singur stat neatârnat românesc”.

În acest climat efervescent al adunărilor la care participau revoluționarii români aflați la Brașov s-au născut versurile imnului nostru național, așa cum rezultă și din mărturia soției poetului Andrei Mureșan, mărturie din care vom cita un scurt fragment: „Prin a doua jumătate a lunii mai 1848, erau adunați la Brașov mai mulți fruntași ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi frații Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, frații Golești și alții, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Națională din Blaj, la care luaseră parte. În Brașov, acești fruntași din Țara Veche se întâlneau adeseori cu fruntașii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureșeni, Iacob și Andrei, cu Bariț, cu protopopul Popazu și cu dr. Vasici. [...] De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul meu, târziu după miezul nopții, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a așezat la masa de scris și a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă și plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deșteaptă-te, române!»”.

Trecând prin furcile caudine ale cenzurii habsburgice, Andrei Mureșan a reușit, sprijinind fiind de George Barițiu să-și publice poemul în numărul din 21 iunie al „Foii pentru minte, inimă și literatură”, suplimentul cultural al „Gazetei de Transilvania”. Prin intermediul acestei publicații, dar și a revoluționarilor munteni reveniți Țara Românească pentru a declanșa revoluția în iunie 1848, poemul „Un răsunet” a devenit cunoscut la sud de Carpați și transformat în cântec revoluționar.

Dacă în ceea ce privește paternitatea textului nu există nici cel mai mic dubiu, în schimb există dezbateri privind persoana celui care a compus muzica la „Deșteaptă-te române!”. Totodată, au fost consemnate și mărturii conform cărora Andrei Mureșanu ar fi și autorul melodiei, pe care ar fi compus-o la câteva zile după elaborarea poemului.

De-a lungul timpului, cântecul „Deșteaptă-te române!” s-a făcut auzit în momentele de cumpănă ale istoriei românilor, fie că au fost momente de triumf , precum în noiembrie-decembrie 1918 la adunările naționale care au consfințit crearea statului național unitar român sau în clipe tragice, precum manifestațiile împotriva sfârtecării de către puterile revizioniste a trupului Transilvaniei în august 1940.

Cântecul „Deșteaptă-te române!” a fost intonat în mod spontan de manifestanții de la Brașov din 15 noiembrie 1987, iar în decembrie 1989 a devenit imnul neoficial al Revoluției Române.
La 24 ianuarie 1990, prin Decretul-lege nr. 40 al Consiliului Frontului Salvării Naționale, cântecul „Deșteaptă-te române!” a fost adoptat ca imn de stat al României.
În încheiere, câteva cuvinte despre alte cântece care au fost desemnate, de-a lungul timpului, drept imn oficial al României.

După cum se știe, în perioada 1881-1947 imnul oficial al României a fost „Trăiască regele”, muzica Eduard Hubsch, pe versuri de Vasile Alecsandri.
După instaurarea regimului comunist în 1948 a fost proclamat drept imn de stat cântecul „Zdrobite cătușe”, muzica aparținând compozitorului Matei Socor, comunist cu stagiu în ilegalitate, iar versurile lui Aurel Baranga, acesta consacrându-se ulterior drept autor de comedii și redactor șef al revistei umoristice „Urzica”.

În 1953, „Zdrobitele cătușe” au fost înlocuite cu imnul „Te slăvim Românie” compus de același inepuizabil Matei Socor, cel care în același an, la un congres al compozitorilor și muzicologilor din RPR, se remarcase ca lider al campaniei împotriva „cosmopolitismului și ploconirii împotriva artei decadente burgheze”. Versurile imnului erau scrise de doi poeți în vogă ai acestei perioade de vârf a proletcultismului: Eugen Frunză și Dan Deșliu. Ironia sorții face ca în ultimul deceniu al regimului comunist pe Eugen Frunză să îl regăsim în paginile revistei „Urzica”, iar Dan Deșliu să devină un îndârjit și celebru oponent al socialismului dinastic al familiei Ceaușescu.

După declanșarea, la începutul anilor 1960, a procesului de distanțare a României față de Uniunea Sovietică, imnul „Te slăvim Românie” devenise oarecum incomod pentru regimul de la București din cauza primelor două versuri din strofa a 2-a care proclamau entuziast: „Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor cu poporul sovietic eliberator”, fapt care a determinat, odată cu trecerea anilor, cântarea imnului la manifestări oficiale numai în varianta orchestrală.

În 1977, în plin avânt al național-comunismului ceaușist, un cântec patriotic românesc tradițional, „Tricolorul”, este adoptat ca imn de stat. Melodia compusă de Ciprian Porumbescu era însoțită de un așa-zis „text adaptat”. în care erau transpuse, într-un mod naiv-poetic, principalele teze ideologice ale regimului: lupta pentru pace, trecutul „de glorii”, atașamentul fașă de socialism, încrederea în viitorul strălucit al României în era comunistă.

În epocă a circulat insistent zvonul că versurile ar fi fost compuse chiar de Nicolae Ceaușescu, mai ales după ce acesta a citit la un miting o adaptare a „Horei Unirii” la campania pentru dezarmare nucleară.

Revenind la imnul oficial al României, trebuie să subliniem faptul că „Deșteaptă-te române!” a fost adoptat ca imn oficial de Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) la proclamarea acesteia în decembrie 1917 și până la 27 martie 1918 când a avut loc unirea cu România, precum și de Republica Moldova în anii 1991-1994.

Astfel, de-a lungul timpului, cântecul „Deșteaptă-te române!” a întruchipat un simbol al unității naționale a românilor, al dorinței poporului nostru de progres pe plan social și național.