Arhivele Militare Naționale Române

25 Octombrie – Ziua Armatei României

Ziua Armatei României constituie un prilej de  rememorare a faptelor de eroism săvârşite de militarii români în luptele purtate pentru libertatea şi independenţa patriei, pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului român.

Cu gândul la misiunile prezente şi cele viitoare, cei aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor, acasă sau în locuri depărtate, rememorează, în această zi de sărbătoare, faptele de arme ale înaintaşilor la Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Plevna, Smârdan, sau Mărăşti, Mărăşeşti și  Oituz. Totodată, Ziua Armatei României – 25 octombrie – evocă și eroicele jertfe de sânge prin care s-au reîntregit hotarele de apus ale României în cursul celui de Al Doilea Război Mondial.

În urmă cu 78 de ani, după lupte grele purtate în cadrul unei operaţii de amploare, trupele Armatei a 4-a române eliberau, la graniţa de nord-vest a ţării, ultima localitate de pe teritoriul naţional rămasă sub ocupaţia ungaro-germană. Izbânda a fost marcată în acea zi istorică prin arborarea drapelului românesc deasupra primăriei oraşului Carei de către ostaşii Regimentelor 34 şi 40 infanterie din Divizia 9 infanterie „Mărăşeşti”, din cadrul Corpului 6 armată, care au fost participanţi direcţi la confruntările acerbe din zona de operaţii.

Acţiunile militare desfăşurate în luna octombrie 1944 pentru eliberarea părţii de nord a Transilvaniei, cunoscute sub numele de Operaţia Cluj, s-au înscris în cadrul Operaţiei strategice Debreţin, a cărei concepţie generală prevedea executarea a două lovituri convergente: una principală pe direcţia Arad-Debreţin şi alta ajutătoare pe direcţia Cluj-Debreţin.

În cadrul acestei operaţii, misiunea Armatei 4 române era de a trece la ofensivă pe direcţia generală: Luduş, Bonţida, Jibou, Carei, pentru a nimici forţele principale ale Armatei 2 Ungare şi a depăşi, la sfârşitul operaţiei, frontiera româno-ungară. S-a hotărât purtarea loviturii principale cu Corpul 6 Armată în flancul stâng (diviziile 7, 9 şi 21 infanterie) şi o altă lovitură la flancul drept cu Corpul de munte (diviziile 3, 6 infanterie şi 1 munte) având între ele o grupare de legătură (Corpul 2 armată cu diviziile 20 infanterie, 8 cavalerie), Divizia 11 infanterie fiind păstrată în rezervă. Ofensiva s-a desfăşurat în trei etape.    

Într-o primă etapă (9-11 octombrie) dispunând de 9 divizii, Armata a 4-a declanşat ofensiva la 9 octombrie pe un front de 70 km, rupând succesiv aliniamentele de apărare ale inamicului de la linia de contact (între Târgu-Mureş şi est Turda) şi până în faţa înălţimilor imediat vest de Someşul Mic. La 11 octombrie a fost eliberat cel mai mare oraş din Transilvania – Clujul – de către diviziile 18 infanterie şi 2 munte, care au învăluit oraşul pe la nord-est şi, respectiv, pe la vest şi de forţe sovietice din Corpul 104, care a acţionat frontal.

În cea de-a doua etapă (14 – 20 octombrie), trupele Armatei a 4-a au executat o urmărire viguroasă a inamicului prin “Poarta  Someşului”, au zdrobit rezistenţele opuse de ariergărzile acestuia, au rupt aliniamentele de apărare organizate pe culmile muntoase Lăpuş, Mezeş, Făget şi au ajuns la vest de Munţii Apuseni în Câmpia Tisei. Tot în această etapă,  Divizia 2 munte a înaintat pe direcţia Huedin, Ciucea, Aleşd pe valea Crişului Repede, la 18 octombrie trecând frontiera româno-maghiară.

În cursul celei de a treia etape a operaţiei (21-25 octombrie), a fost realizată eliberarea completă a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthystă.

Ofensiva a fost reluată în dimineaţa de 22 octombrie cu Corpul 6 armată pe direcţia Sărmăşag, Carei şi Corpul 2 Armată pe direcţia Belting, Bighiş. Pentru eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, a hotărât să execute lovitura principală cu o grupare de forţe de 4 divizii, constituită la aripa stângă pentru eliberarea oraşului Carei, executând totodată o manevră de învăluire  a grupării inamicului din oraşul Satu Mare.

Corpul 6 armată, având în compunere diviziile 9, 18, şi 21 infanterie, întărit cu gruparea blindată a Armatei a 4-a, trebuia să elibereze oraşul Carei. Pe baza misiunii primite, comandantul Corpului 6 armată a decis să atace frontal cu o grupare de forţe compusă din 3-4 batalioane, iar cu majoritatea forţelor să execute o manevră de învăluire pe la est cu Diviziile 21 şi 9 infanterie şi pe la vest cu Diviziile 18 şi 23 infanterie. După un şir de atacuri executate pe căile apropiate spre oraş, în cursul nopţii de 24/25 octombrie 1944, trupele române au luat cu asalt oraşul Carei, reuşind să zdrobească rezistenţa forţelor germano-maghiare.

În momentul pătrunderii unităţilor Diviziei 9 infanterie în oraş, un număr mare de tineri s-au înrolat voluntar în cadrul acestora, informându-i şi călăuzindu-i pe militarii români spre locurile unde se aflau ascunse trupele inamice, unde erau depozitele lor de armament şi muniţie, uşurând astfel acţiunea de eliberare a oraşului.

În Ordinul de Zi din 25 octombrie 1944, comandantului Diviziei 9 infanterie, generalul Costin Ionaşcu, se adresa militarilor din subordine care eliberaseră ultimele brazde ale teritoriului Transilvaniei aflat sub ocupaţie străină:

„Bravi ostaşi ai Diviziei 9 infanterie!

Înainte de a vă spune cuvântul meu de profundă mulţumire, de recunoştinţă pentru măreţele voastre fapte de arme, să ne reculegem gândurile şi cu sufletele strânse de durere, dar pline de mândrie, să îngenuchiem la mormintele camarazilor noştri căzuţi în lupta grea şi sfântă, presărând cu trupurile lor plaiurile şi munţii Ardealului, stropind pământul cu nobilul lor sânge.

Un gând de recunoştinţă şi pentru cei de acasă, care sunt văduviţi de cei căzuţi. Căzuţi în lupta grea şi sfântă pentru dezrobirea şi fiinţa neamului, voi aţi trecut în legendă. Ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, infanterişti, artilerişti şi călăreţi, v-aţi înfrăţit în luptă. Voi nu v-aţi speriat de numeroasele jertfe, începând de la Dealul Sângiorgiului […] de la Chilioara, de la Bogdan-Corund şi, în sfârşit, de la Careii Mari.

Aţi fugărit şi urmărit pe inamic cu o voinţă de fier.

Marşurile de peste dealuri, pe drumuri desfundate, de la Vaşkapu către Borşa şi mai departe, precum şi acelea de la Hodod până la Careii Mari, prin câmpuri de mine care pândesc la fiecare pas, vor rămâne exemple de ce poate realiza avântul de care sunteţi cuprinşi.

Fiecare nume înseamnă un şir întreg de jertfe, un şir de eroi. Marşuri lungi şi atacuri date ziua şi noaptea, cu toate privaţiunile, prin noroi şi ploaie, au răsturnat frontiera de la Cojocna, unde populaţia românească v-a ieşit înainte cu flori, roade, dar şi cu lacrimi de durere adunată şi cu lacrimi de bucurie. A fost o răsplată pentru toţi, pentru voi, dezrobitorii! […]

Ţara întreagă laudă faptele voastre. Vă mulţumesc, bravii mei ostaşi, pentru jertfele voastre măreţe pe care le-am urmărit şi le cunosc, stând în rândurile voastre.

Dat în Careii Mari, astăzi, 25 octombrie 1944.”
În timp ce se duceau luptele pentru eliberarea oraşului Carei, trupele de la aripa dreaptă a Armatei a 4-a manevrau pe la sud-vest rezistenţele inamicului din zona oraşului Satu Mare. Dezvoltând apoi ofensiva, ele au depăşit în dimineaţa de 25 octombrie 1944 frontiera româno-maghiară.

În 17 zile de luptă înverşunată împotriva unui inamic puternic şi superior în mijloace tehnice, ostaşii Armatei a 4-a, însufleţiţi de cel mai înalt patriotism, au străbătut prin lupte neîntrerupte peste 200 de km, de pe malurile Mureşului până la Carei şi Satu Mare.

La 25 octombrie 1944, prin jertfa militarilor români, Transilvania era eliberată, iar efectele odiosului Diktat de la Viena din 30 august 1940 erau înlăturate.

Prin Ordinul de Zi dat cu acest prilej, comandantul Armatei a 4-a române, generalul Gheorghe Avramescu, adresându-se ostaşilor din subordine, spunea:

„La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului, rupt prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii poporului nostru. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care vroia să ajungă la Carpaţi.[…] Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump […], eliberând astfel ultima palmă din pământul sfânt al patriei.

Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor vafi înscris în Cartea de Aur a poporului român.

Luând pildă la cei care au pus Patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta.”